4-0 în campionat, 3-0 în Cupa României. Scorul general din ultimele două întîlniri Astra-Viitorul era 7-0, dar formaţiile au arătat de parcă îşi schimbaseră loturile între timp. Meciul a fost mult mai echilibrat decît indicau clasamentul şi tradiţia duelurilor directe.
Click aici pentru VIDEO!
Isăilă a încercat să-şi odihnească unii dintre titularii obişnuiţi pentru derby-urile dinaintea Crăciunului, cele două dispute cu Steaua, şi antrenorul Astrei a contribuit astfel la realizarea echilibrului cu Viitorul. Nou-intraţii în echipă au fost slabi. Bukari, vîrf în locul lui Yazalde, a avut o singură ocazie mare, o centrare prin faţa porţii la care nu a ajuns. Iar Gabriel Enache nu şi-a putut folosi deloc calitatea de bun alergător contra puştilor aglomeraţi din apărarea lui Hagi.
N-a funcţionat prea bine nici Budescu, elementul-surpriză din jocul Astrei. A iniţiat cîteva acţiuni, dar fie l-a blocat adversarul, fie a finalizat inimaginabil pentru un jucător de "naţională", cu şut slab, în braţele portarului, din poziţie excelentă. Budescu avea să marcheze totuşi, dar a fost mai mult o realizare a lui Daminuţă. Mijlocaşul Viitorului a întins mîna şi a şters fără rost o minge centrată din dreapta şi a rezultat un penalty pe care l-a transformat Budescu. Apoi Nikolov a greşit decisiv, o pasă la Yoda în careul Astrei şi un şut de 2-0 al francezului. Giurgiuvenii au luat punctele şi s-au mai şi odihnit un pic pentru Steaua.
Serie de greşeli
Arbitrul Radu Petrescu a ignorat în repriza a doua un fault al lui Andrei Mureşan la Dică, exact la marginea careului, apoi încă unul care l-a avut pe Nikolov drept victimă, în aceeaşi zonă. În prima repriză, asistentul Slabu l-a oprit eronat pe Cîrstocea pentru ofsaid într-o fază cu mijlocaşul Viitorului scăpat spre poarta lui Coman.
Fotbal • Liga 1 • ASTRA - VIITORUL 2-0
VIDEO Puştii de sacrificiu » Astra a învins Viitorul, 2-0, pentru a treia oară în acest sezon
Articol de Bogdan Vladu — duminică, 15 decembrie 2013
Astra are 9-0 cu Viitorul din cele trei întîlniri directe ale sezonului, cea de ieri fiind obţinută mai greu, graţie unui penalty
{{text}}