Fotbal   •   Liga 1   •   CEAHLĂUL - STEAUA 0-2

Iată o posibilă explicaţie pentru prestaţiile arbitrilor la adresa roş-albaştrilor » Clauza pro-Deaconu, votată de Steaua

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  luni, 16 decembrie 2013

Preşedintele din Ghencea, Valeriu Argăseală, a fost, alături de Mircea Sandu, cel care a susţinut şi a votat contractul şefului arbitrilor, care va primi 250.000 de euro dacă va fi demis

Ce se ascunde oare în spatele arbitrajelor favorabile pe care Steaua le-a avut în actualul campionat? E cea mai avantajată, e singura în această postură dintre candidatele la titlu şi frecvenţa cu care arbitrii i-au arătat bunăvoinţă a crescut dramatic după ce Alexandru Deaconu a fost reinstalat preşedinte al CCA.



O posibilă explicaţie ar fi faptul că în Comitetul Executiv în care s-a votat clauza lui Deaconu, dezvăluită în premieră de Gazeta Sporturilor, conform căreia dacă el va fi demis va încasa 250.000 de euro, preşedintele Stelei a fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai acestui punct din contractul viitorului şef al arbitrilor. Mai mult, în afara faptului că a votat pentru clauză, Valeriu Argăseală ar fi încercat să convingă şi alţi membri ai Comitetului Executiv să facă acelaşi lucru. Singurul care s-a opus a fost şeful LPF, Dumitru Dragomir, cel pe care, ulterior, Steaua nici nu l-a votat la şefia LPF.



Alte legături ale lui Deaconu cu Steaua

# A fost junior în Ghencea la jumătatea anilor '80, fiind antrenat de Florin Marin

# Pentru că era la Steaua, Deaconu şi-a satisfăcut stagiul militar la unitatea din cartierul Ghencea, la doar doi paşi de casă. Şi tocmai pentru că era la juniorii republicani ai roş-albaştrilor, Deaconu a primit şi grad în armată, fiind sergent-major.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.