Campionate

VIDEO Harakiri fără Chiricheş » Tottenham ridiculizată de Liverpool la Londra: 0-5

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Vlad Chiricheş, încă în recuperare după o accidentare la genunchi, a privit din tribună dezastrul alor săi, rămaşi şi în inferioritate din minutul 63


Terapia-minune la care medicii l-au supus pe Vlad Chiricheş n-a ţinut. Degeaba i-au făcut infiltraţii cu propria-i plasmă îmbunătăţită. Genunchiul stîng al apărătorului încă nu e ok şi ieri a privit din tribună corecţia primită de colegii de la Tottenham: 0-5 cu Liverpool!

Click aici pentru VIDEO!

Şi mai ales evoluţia penibilă a apărării! Primul gol a fost un cadou făcut de Dawson, care a pierdut balonul în marginea careului, iar Suarez a profitat şi a deschis scorul. Coutinho a ţintit apoi "transversala", portarul Lloris a greşit şi el, însă a fost iertat de Suarez. Pînă-n minutul 40, cînd Liverpool şi-a dublat avantajul: Henderson, 0-2.

Dezastrul a luat proporţii la reluare. Sakho a trimis în bară de la doi metri, înainte ca Paulinho să le facă viaţa şi mai uşoară oaspeţilor: eliminare cu "roşu" direct, după ce l-a "amprentat" pe Suarez pe piept, cu crampoanele (63). În inferioritate, Spurs s-au predat definitiv. Iar Flanagan, Suarez şi Sterling au completat festinul "cormoranilor": 0-5!


4 decembrie e data ultimei apariţii a lui Chiricheş la Tottenham, cu Fulham, cînd a marcat şi primul lui gol în Premier


Wilshere, gest obscen
Mijlocaşul lui Arsenal, Jack Wilshere, riscă o suspendare pentru gestul cu degetul ridicat arătat fanilor adverşi în meciul cu Man. City (3-6). În urma unei ieşiri asemănătoare, Suarez a stat o etapă pe tuşă în urmă cu două sezoane.

Roller-coaster Panti
Pantilimon a scindat presa britanică prin evoluţia din meciul cu Arsenal (6-3). Portarul lui City a avut de partea sa BBC-ul, "Costel a arătat de ce Pellegrini şi-a pus încrederea în el", dar The Telegraph nu l-a iertat: "A avut o intervenţie impresionantă, însă în rest a fost neconvingător. Îi oferă lui Pellegrini siguranţa unui roller-coaster".


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.