International   •   Campionate   •   MECIURI TRUCATE

Şi tu, Brutus? » Razie la casa lui Gennaro Gattuso! Fostul campion mondial e anchetat în cazul Calcioscommesse

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 17 decembrie 2013

Poliţia italiană continuă lupta împotriva corupţiei din fotbal. În această dimineaţă au avut loc patru arestări în cazul meciurilor trucate "Calcioscommesse", iar Gennaro Gattuso şi Christian Brocchi sînt anchetaţi.

Cele patru persoane reţinute, Salvatore Spadaro, Francesco Bazzani, Cosimo Rinci şi Fabio Quadri, ar fi servit ca legătură între lumea pariurilor clandestine şi fotbalişti, conform anchetatorilor citaţi de Ansa, care nu precizează unde au avut loc arestările.



Spadaro ar avea legătură cu grupul "bolognezilor", în relaţie cu fostul internaţional "Beppe" Signori, arestat în 2010, în prima anchetă a Calcioscommesse. Bazzani, poreclit "Civ", ar avea legătură cu Signori, dar şi cu Almir Gegic, unul dintre şefii unui alt grup care organiza meciuri trucate, cel numit al "gitanilor". Rinci, preşedintele clubului Riccione, are legătură cu Spadaro, şi cu Quadri şi este considerat şeful reţelei.



Gattuso, campion mondial 2006 cu Italia, şi Brocchi, fostul său coleg de la AC Milan, sînt bănuiţi de "asociere în scopul fraudei sportive". Casele celor doi au fost percheziţionate de procurorii italieni în această dimineaţă.



Zeci de agenţi au participat în diverse oraşe italiene pentru această operaţiune a poliţiei condusă de Parchetul din Cremona, care a dezvăluit scandalul Calcioscommesse în 2010.



Printre meciurile suspecte s-ar număra Milan - Lazio 0-0, disputat pe 1 februarie 2011, dar şi alte două partide ale ”diavolilor”. Conform procurorilor din Cremona, mafia pariurilor a încercat să influenţeze nu mai puţin de 53 de partide din diviziile inferioare ale campionatului italian.



Printre echipele importante asupra cărora planează suspiciuni se numără AC Milan, Lazio, Inter şi Juventus. În urmă cu doi ani, Giuseppe Signori a fost suspendat 5 ani din cauza implicării în meciuri trucate.



În vara anului trecut, Stefano Mauri, căpitanul lui Lazio a fost arestat, fiind cel mai important nume de pe lista procurorilor italieni. A fost eliberat pentru că nu au fost strînse suficiente dovezi împotriva sa. Curtea federală l-a suspendat 6 luni în august, dar sancţiunea a fost prelungită la 9 luni în octombrie. Astfel, Mauri ar putea reveni pe gazon abia în mai 2014.









Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.