Vitali Kliciko a făcut sacrificiul suprem pentru sport şi a cîştigat mult la imagine. S-a retras din box din postura de campion mondial WBC pentru ţară.
Campionul mondial al greilor, versiunea WBC, a decis ieri să renunţe la centura sa. Vitali Kliciko a declarat că se va dedica în exclusivitate politicii şi că este foarte improbabil să mai urce vreodată în ring.
Cu siguranţă, deja fostul mare boxer va candida la funcţia de preşedinte al Ucrainei în 2015, la următoarele alegeri. WBC l-a desemnat deja campion emerit, adică va mai primi o şansă de a se lupta pentru titlul pe care l-a abandonat, dacă într-o zi va dori să revină la box.
În ultimele săptămîni, ucrainenii au ieşit în stradă, protestînd împotriva preşedintelui actual, Viktor Ianukovici, şi împotriva deciziei acestuia de a nu strînge relaţiile cu Uniunea Europeană. Kliciko (42 de ani), care este liderul partidului de opoziţie UDAR, s-a remarcat printre demonstranţi.
"Nu-mi mai pot imagina că mă voi întoarce în ring. Mă concentrez doar pe politica din Ucraina şi simt că oamenii de aici au nevoie de mine", a spus sportivul politician.
Boxul, şahul şi politica
Ultima partidă disputată de Vitali Kliciko a avut loc în septembrie 2012, cînd l-a făcut KO pe Manuel Charr în runda a patra. Pentru titlul vacant WBC se vor lupta Bermane Stiverne şi Cristobal Arreola, primii doi clasaţi în ierarhia challengerilor.
Vitali Kliciko a jucat la viaţa lui şi mult şah, mai ales cu prietenul său, fostul campion mondial Vladimir Kramnik. "Şahul este asemănător boxului. Ai nevoie de o strategie, trebuie fii pregătit în avans. Trebuie să fii isteţ. Dar care este diferenţa dintre şah şi box? La şah nimeni nu e expert, dar toată lumea joacă. La box toată lumea e expertă, dar nimeni nu se bate".
Tot ce îi rămîne de făcut lui Vitali este să-şi dea seama care sînt asemănările şi deosebirile dintre box şi politică.
Trei copii şi un frate campion
Vitali este căsătorit din 1996 cu Natalia Egorova, fostă atletă şi fotomodel. Împreună au trei copii - Igor, Elisabeta şi Max. Kliciko este primul campion mondial la box cu o diplomă de înalte studii, fiind doctor în Educaţie Fizică şi Sport. Fratele său mai mic, Vladimir, este campion mondial la categoria grea, versiunile WBA, IBF, WBO, IBO şi The Ring.
45 de victorii are Vitali Kliciko în palmaresul de pugilist profesionist şi numai două eşecuri
{{text}}