Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Shopping de Crăciun » Dinamo l-a luat pe Bărboianu şi are alţi cinci jucători în vizor

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 20 decembrie 2013

“Cîinii” au realizat primul transfer, Ştefan Bărboianu, şi îl mai vor pe Stăncioiu Eduard, ambii liberi de contract. Urmează doi atacanţi: Buş şi polonezul Bilinski.

Dinamo a început să se mişte în mercato de iarnă. A pus ochii pe doi fotbalişti liberi de contract. Fundaşul dreapta Ştefan Bărboianu, 25 de ani, ultima dată la Astra, s-a înţeles ieri cu oficialii dinamovişti şi va semna luni contractul.

El a mai evoluat în tricoul alb-roşu în Ştefan cel Mare, în returul ediţiei 2010/2011. Flavius Stoican şi-a dat acordul pentru el, întrucît Collins Fai va absenta şi o bună parte din primăvara 2014, iar olteanul ar fi concurentul lui Laurenţiu Rus.

Bărboianu a rămas în memoria dinamoviştilor prin autogolul înscris în finala Cupei României, 1-2 cu Steaua, în mai 2011.


Stăncioiu sau Marc

Al doilea jucător ca şi rezolvat este portarul Eduard Stăncioiu, 32 de ani, ultima dată la CFR Cluj, cu care a reziliat zilele trecute. Edi a mai fost în două rînduri în atenţia “cîinilor”, în anii trecuţi.

Acum, Dinamo aşteaptă un răspuns de la Standard Liege în privinţa lui Cristi Bălgrădean, care ar putea deveni jucătorul belgienilor. Pe listă mai e şi Traian Marc, de la Corona, dar braşovenii nu vor să renunţe gratis la goal-keeperul de 30 de ani.

Pentru atac, în afara lui Sergiu Buş, 21 de ani, vîrful Coronei, 7 goluri în 15 meciuri, şi Mihai Roman, 21 de ani, vîrful Săgeţii, 3 goluri în 16 meciuri, pe lista roşalbilor mai este polonezul Kamil Bilinski, de 25 de ani. Ultimul mai are contract cu campioana Lituaniei, Zalgiris, însă balticii ar fi de acord să-i dea drumul pentru 300.000 de euro.

112 minute a jucat Stăncioiu în acest sezon pentru CFR Cluj, în două meciuri


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.