În 1956, un jucător de la Blackpool reuşea să le ia faţa giganţilor Di Stefano şi Raymond Kopa şi să fie declarat primul cîştigător al Balonului de Aur. Peste zeci de ani, un alt gigant, Pele, avea să îi facă reveranţa supremă: "Ne-a învăţat cum se joacă fotbalul!"
Matthews. Stanley Matthews. Numele răsună puternic în modesta sală care pălea în faţa celebrităţilor adunate în ea. Jurnaliştii de la France Football tocmai anunţaseră primul cîştigător al unui trofeu care avea să devină o tradiţie în lumea fotbalului.
Era final de '56, Matthews avea 41 de ani împliniţi, dar încă se mai ţinea bine, iar adversarii îi ştiau de frică. Exact în acelaşi an refuzase o ofertă tentantă de la Arsenal şi reuşise să termine pe locul 2 în Premier League cu Blackpool. Pe de altă parte, Di Stefano şi Kopa se încoronau pentru prima oară campioni ai Europei, iar primul bifase şi titlul de golgeter al Spaniei. Marii perdanţi.
În micuţa sală înţesată de vedete şi jurnalişti, "vrăjitorul driblingurilor" mai făcuse o magie. Însă cine era acest vrăjitor care încă mai impresiona la 41 de ani?
Vegetarian, fotbalist, Sir
Cariera de fotbalist a lui Stanley Matthews s-a împărţit între două echipe: Stoke City şi Blackpool. A fost cumpărat de Stoke încă de la 15 ani, iar doi ani mai tîrziu a debutat la echipa mare unde a rămas timp de alţi 15 ani. În 1947, o dată ce pacea se instalase după terminarea celui de-al doilea război mondial, Matthews a semnat cu Blackpool, pentru o sumă de transfer de 11.500 de lire sterline. "Ai 32 de ani. Crezi că o mai poţi rezista încă cîţiva ani?", a fost întrebarea cu care a fost întîmpinat de antrenorul de la Blackpool. Matthews a mai rezistat inca... 18 ani. 14 ani la Blackpool, iar finalul carierei, încă patru ani, la prima lui dragoste: Stoke City.
Care a fost secretul lui? "Am fost mereu un vegetarian convins, iar fotbalul a fost mereu marea mea pasiune", relata Matthews în ultimii săi ani de carieră. Tocmai această dedicaţie l-au transformat pe Stanley în primul fotbalist ridicat la rangul de cavaler în timp ce încă mai juca fotbal.
Matthews s-a retras la 50 de ani din activitate. În 1970 a jucat un ultim meci oficial în selecţionata veteranilor Angliei, trupă care s-a confruntat cu veteranii Braziliei.
În urma lui, Matthews a lăsat două recorduri: cel mai bătrîn jucător de fotbal din prima ligă engleză şi cel mai bătrîn jucător al naţionalei Angliei.
Finala lui Matthews
De numele lui Matthews se leagă şi finala FA Cup, cîştigată de Blackpool în 1953. Chiar dacă nu şi-a trecut numele pe tabela de marcaj, viitorul Balon de Aur a fost omul care a decis partida disputată în faţa a peste 100.000 de suporteri.
După primele 65 de minute ale partidei, rivalii de la Bolton aveau 1-3 şi finala putea fi considerată deja decisă. Matthews nu a fost, însă, de acord cu acest deznodămînt şi a reuşit să îşi mobilizeze echipa printr-un joc perfect. Finalul meciului a fost unul desprins din poveşti. Blackpool avea să se impună cu scorul de 4-3, golul cîştigător fiind marcat în prelungirile meciului. (VIDEO la finalul articolului!)
Ultimul romantic al fotbalului
Matthews a iubit atît de mult fotbalul încît după ce şi-a pus ghetele în cui a început să călătorească prin lume pentru a descoperi cum este apreciat fotbalul în alte ţări. A avut o singură experienţă profesionistă ca antrenor, timp de un an la Port Valle.
A călătorit prin Africa de Sud, Nigeria, Ghana, Uganda, Tanzania, Australia, USA şi Canada, ţări în care a antrenat din pasiune echipe de copii săraci sau jucători defavorizaţi.
Cea mai frumoasă şi mai curajoasă amintire se leagă de perioada petrecută la Soweto, Africa de Sud. În ciuda legilor dure de apartheid, Matthews a format o echipă formată în totalitate din bărbaţi de culoare şi a intitulat-o ”Stan's Men” (Oamenii lui Stan).
În timp ce antrena la Soweto, jucătorii de la echipă i-au spus că visul tuturor este acela de a juca un meci de fotbal în Brazilia. Din acel moment, Matthews a depus toate eforturile pentru a le îndeplini jucătorilor acestă dorinţă. Deoarece nu avea suficiente fonduri proprii, englezul a apelat la conexiunile pe care le avea în ţara sa natală şi a reuşit să obţină inclusiv o sponsorizare de la Coca-Cola.
Oamenii lui Stan s-au îmbarcat într-un avion şi au pornit astfel în cea mai mare aventură a lor. Au fost prima echipă formată din bărbaţi de culoare din Africa de Sud care au jucat un meci în afara graniţelor, iar guvernul african nu s-a putut împotrivi pentru a nu stîrni un conflict internaţional. Pe drum spre Brazilia, jucătorii au avut onoarea de a-l cunoaşte pe legendarul atacant brazilian Zico, dar şi pe celebrul bandit Ronnie Biggs.
Matthews s-a stins în 2000, la vîrsta de 85 de ani. Moartea sa a fost anunţată la radio chiar înaintea meciului amical dintre Anglia şi Argentina. După dispariţia sa, mai mult de 100.000 de oameni au ieşit pe străzile din Stoke pentru a-i aduce un ultim tribut.
1 liră sterlină pe săptămînă a fost salariul pe care l-a primit Matthews după ce a semnat cu Stoke City, la 15 ani
1 trofeu a cucerit Stanley Matthews la echipele de club la care a jucat: Cupa Angliei cu Blackpool, în 1953
”Un adevărat gentleman. Nu o să mai vedem altul ca el” (Brian Clough)
”Nu cred că mai există cineva care să aibă un nume mai sinonim cu fotbalul decît Stalney Matthews” (Gordon Banks)
”Nu doar în Anglia numele lui a devenit faimos. Peste tot în lume, Stanley este considerat un adevărat geniu al fotbalului” (Berti Vogts)
Clasament 1956 Balonul de Aur:
1. Stanley Matthews - Blackpool
2. Alfredo di Stefano - Real Madrid
3. Raymond Kopa - Real Madrid
{{text}}