Handbal

Gazde contra samba » Campionatul Mondial de handbal din Serbia va avea o finală inedită

+2 Foto
Braziliencele exultă pentru calificarea în premieră în ultimul act Foto: Marius Ionescu (Belgrad)

Articol de Luminiţa Paul  —  duminică, 22 decembrie 2013

Brazilia va juca azi în premieră pentru aurul lumii, fiind abia a doua naţiune noneuropeană din istorie care izbuteşte să ajungă în finală. Acolo aşteaptă însă sîrboaicele


Serbia e tărîmul surprizelor zilele acestea. Tot ce se întîmplă la Campionatul Mondial, ajuns înaintea ultimei şi celei mai interesante etape, iese din obişnuit. După ce în prima semifinală, de vineri, reprezentativa ţării gazdă învinsese clar Polonia, o intrusă a acestei faze, cu 24-18, în cea de-a doua a apărut alt rezultat insolit. Brazilia s-a impus în faţa unei "naţionale" tinere a Danemarcei cu 27-21, reuşind ceea ce pînă acum stătuse doar în puterile Coreei de Sud, în 1995: ca o naţiune din afara Europei să lupte pentru titlul mondial în handbalul feminin!

Brazilia şi Danemarca se întîlniseră şi în faza grupelor, iar sud-americancele cîştigaseră clar, 23-18, mărgică dintr-un şir de victorii obţinute în grupa B. Părea însă că spiritul nordic se va trezi în faţa unei semifinale, chemînd în ajutor trecutul presărat cu izbînzi la acest nivel. Nici vorbă, braziliencele au evoluat fluent, creativ, colorat, sprijinindu-se pe paradele extraordinare ale portarului Barbara Arenhardt, 12 în total, şi fulgerînd pe contraatac. Aproape la pămînt, danezele au găsit resurse să se ridice pe final, cînd s-au apropiat la 19-22 în minutul 50, dar nu şi să producă răstunarea. Din contră, ultimele secvenţe au înregistrat o Brazilie revitalizată.

Azi, în finală, de la ora 18:15, sud-americancele vor întîlni Serbia. S-au înfruntat deja în grupa B, iar Nascimento & Co s-au impus cu 25-23. S-ar putea însă ca apropierea aurului să schimbe un pic perspectiva. Pentru toată lumea.



"Cred că e un rezultat impozant din partea noastră. Brazilia nu are tradiţie în handbal, aşa că acest succes e important. Ne va ajuta să creştem pas cu pas"
Ana Rodrigues, centru Brazilia

Serbia la CM
Aur în 1973 (ca Iugoslavia)
Argint în 1965, 1971, 1990 (ca RSF Iugoslavia)
Bronz în 1957, 1982 (ca RSF Iugoslavia), 2001 (ca RF Iugoslavia)
Ultimele ediţii: 2003 - locul 9, 2005, 2007, 2009, 2011 - nu s-a calificat

Brazilia la CM
Cel mai bun loc: 5 în 2011
Alte participări: 2005 - locul 7; 2001 - locul 12; 2007 - locul 14; 2009 - locul 15; 1999 - locul 16; 2003 - locul 20; 1997 - locul 23


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.