Reghe s-a enervat că arbitrul Kovacs nu a dat fault la un duel Piovaccari-Mureşan, care a precedat golul lui Enache, şi a fost eliminat după ce părăsise banca de bunăvoie, iniţial
Laurenţiu Reghecampf a dispărut de pe banca Stelei după ceva mai mult de o jumătate de oră, enervat de arbitraj. Golul de 1-0 al lui Gabriel Enache a fost precedat de un duel între Piovaccari şi Andrei Mureşan la marginea careului Astrei, pentru care steliştii au cerut o lovitură liberă.
Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue şi, după ce au recuperat, giurgiuvenii au făcut 1-0 în aceeaşi fază. Reluările TV au arătat că a existat o mînă a lui Mureşan pe Piovaccari înainte ca italianul să cadă. "Pune mîna, dar nu-mi dau seama dacă îl trage sau e suficient de intensă intervenţia lui Mureşan ca să fie considerată fault", a comentat Basarab Panduru în studioul DolceSport. Kovacs a permis continuarea jocului, în stilul în care a judecat şi fazele dinaintea şi după acest duel, adică de a sancţiona numai contactele evident dure.
Reghecampf nu a acceptat decizia "centralului". Enache a înscris imediat şi antrenorul Stelei s-a enervat şi a părăsit spaţiul din faţa băncii sale, ca să urce în tribună. A trecut prin teren şi cînd a ajuns în dreptul staff-ului Astrei a aplaudat ironic.
Yahaya, iertat de eliminare!
Mihai Stoica a sesizat după cîteva secunde ce face Reghe şi a mers după el, să-l convingă să revină pe bancă. Antrenorul îşi aruncase deja acreditarea de la gît pe jos, dar a ridicat-o şi s-a întors. Însă arbitrul de rezervă, George Rădulescu, îl atenţionase pe Kovacs că Reghecampf a pătruns pe teren şi "centralul" l-a eliminat. Antrenorul a urcat în tribună şi a văzut continuarea partidei dintre suporterii stelişti.
Arbitrul l-a iertat pe Măţel de un "galben" în prima repriză, după o intrare cu talpa sus la Tănase. În repriza a doua, a mai fost tolerant o dată: Seydou Yahaya l-a atacat pe Bourceanu cu talpa direct pe tibie, violent, şi africanul a primit doar "galben".
"Să spunem că ai avut dreptate. Şi ce faci, Reghe, pleci acasă?! Păi, ceilalţi cum au înghiţit greşelile împotriva lor şi au rămas pe bănci?! Miriuţă trebuia să rămînă la Cottbus cînd arbitrii au greşit pro Steaua la meciul cu Ceahlăul!"
Basarab Panduru, antrenor
{{text}}