Stranieri

VIDEO Căpitanul naţionalei e criticat de fani după 3-2 la Southampton: ”Taxi pentru Chiricheş!”

Depășit facil de Lallana, Chiricheș (dreapta) a încasat al 10-lea gol în 13 meciuri în campionat, Cupa Ligii și Europa League // Foto: Reuters

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Vlad a fost fentat prea uşor de Lallana, care a deschis scorul de la marginea careului. ”Unde te duceai?”, ”Chiricheş n-a înţeles nimic” şi ”Românul s-a apărat îngrozitor” l-au atacat suporterii.

Săptămînă infernală pentru Chiriciheş la Londra. După ce managerul Villas-Boas a fost dat afară, iar Tottenham a părăsit Cupa Ligii, Vlad a tremurat iar, dovedind nesiguranţă şi ieri, în meciul dramatic de la Southampton (3-2). A greşit din nou şi e al doilea meci la rînd în care s-a simţit imediat şi pe tabelă!

Vulnerabil în jocul aerian miercuri, la golul egalizator al lui West Ham (1-2), fundaşul român s-a lăsat păcălit în debutul duelului de pe St. Mary's Stadium. A stat departe de Lallana, care l-a fentat şi l-a trimis la 3 metri, eliberîndu-se pentru şutul letal, bară-gol.

"Dawson este jucător de League One (liga a treia), iar Chiricheş de Championship (D2)", l-au criticat fanii, ce au cerut pe Twitter "un taxi pentru Chiricheş", întrebîndu-l ironic: "Unde te duceai?". "Doamne, s-a apărat îngrozitor. N-a înţeles nimic din fază", au rîs suporterii de Vlad. Noroc cu Adebayor ("dublă") şi cu autogolul lui Hooiveld, care au întors meciul.

"Lallana l-a trimis înapoi la şcoală pe Chiricheş, care nu se apropie de el nici măcar la trei metri" (mesajul fanilor The Spurs pe Twitter)

1 duel din 5 a cîştigat ieri Chiricheş, care a reuşit 4 recuperări şi 82,1% pase bune din 28

Pantilimon rămîne pe bancă!
Veste proastă de Crăciun pentru Pantilimon. Managerul Pellegrini a anunţat că Hart rămîne titular după victoria lui Man. City, 4-2 la Fulham. "Nu ştim ce se va întîmpla în viitor. Acum a jucat Hart şi a făcut-o foarte bine. Pot schimba de la meci la meci, dar Joe va continua să apere", a declarat chilianul. Panti a jucat 7 meciuri la rînd între buturile "cetăţenilor", primind doar 7 goluri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.