Campionate

VIDEO Costa del Sol » Diego Costa a ajuns la 19 goluri în La Liga. Atletico se menţine în coasta Barcelonei

Diego Costa, mereu cu un pas înaintea fundaşilor adverşi // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Încă două reuşite ale brazilianului care va juca pentru "naţionala" Spaniei. Şi sîmbătă, 3-2 cu Levante, a 9-a victorie acasă a madrilenilor.

Pare un buldozer acest Diego Costa. Înalt, 1,88 m, solid, te aştepţi să intre prin zid, să depăşească adversarii izbindu-i. Dar brazilianul e tehnic, driblează bine şi finalizează şi mai bine.

Distrugător, şi cu dreptul, şi cu stîngul. Loveşte mingea perfect, exact cum doreşte: rist plin, efect interior, efect exterior. Unde-şi pune în minte, acolo o trimite în plasă.

VEZI AICI VIDEO!

Şi înscrie constant. Are deja 19 goluri în 17 etape: în 9 partide pe "Calderon", a marcat de fiecare dată în acest sezon. Iar dacă el punctează, Atletico bate acasă. Sîmbătă, a dat gol în clipele-cheie, la 1-1 şi 2-2. Un voleu necruţător şi un penalty (are 4 în actualul campionat). 3-2 cu Levante.

Datorită lui, Atletico se menţine în plasa Barcelonei. Cu acelaşi număr de puncte (46). E în spate doar pentru că Barca are două goluri în plus la golaveraj.

3 şuturi a trimis pe poartă Diego Costa cu Levante, marcînd două goluri

4 "duble" a reuşit atacantul brazilian în actuala ediţie a campionatului iberic

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.