Steliano Filip e de părere că Stoican a adus la Dinamo o atmosfera perfectă pentru a face performanţă şi speră, printre altele, la un trofeu cu Dinamo chiar în acest sezon.
Steliano Filip, 19 ani, a venit la Dinamo în 2012 de la FC Maramureş şi este văzut de dinamovişti ca unul dintre tinerii de mare viitor ai echipei. Dovadă stau cele 12 meciuri jucate pentru Dinamo, în campionat, din 17 posibile.
- Dinamo a pierdut doar 2 meciuri din 14 cu Flavius pe bancă. Ce a schimbat Stoican?
- Mister Stoican a adus forţă grupului, ne-a unit foarte mult pentru că se poartă cu noi ca un frate mai mare, discutăm tot timpul cu el, ne învaţă cum să ne comportăm în diverse situaţii.
- Aţi cîştigat patru meciuri la rînd cu scorul de 1-0. Aveţi probleme în atac?
- Important e să marcăm atît cît e nevoie pentru a lua maximum de puncte din fiecare meci. E bine că ne creăm ocazii în faţa porţii şi sînt sigur că uşor, uşor o să le fructificăm tot mai mult. Oricum, am spart gheaţa cu Timişoara, cînd am marcat de patru ori, sînt sigur că vom repeta astfel de meciuri.
- În ultima perioadă ai jucat fundaş. Unde te simţi cel mai bine?
- Mijlocaş de bandă, nu contează partea, stînga sau dreapta. Dar dacă Mister mă vede fundaş, nu e nici o problemă. Contează să fiu sănătos pentru a putea juca mai multe meciuri şi astfel să ajut echipa.
"Alcenat e cel mai tare adversar”
- Ce-ţi doreşti pentru 2014?
- Îmi doresc foarte mult un trofeu cu Dinamo şi să mă calific la Europene cu "naţionala" U21.
- Ce posturi crezi că trebuie întărite la Dinamo?
- Nu sînt eu în măsură să analizez asta, dar am suferit enorm la mijloc după accidentarea lui Cătălin Munteanu. Sigur eram mai sus în clasament dacă nu se accidenta Cătălin.
- Care e cel mai dificil adversar pe care l-ai întîlnit?
- Alcenat de la Petrolul! Are viteză bună şi un control excelent al balonului. Din cîte am văzut eu, este un jucător complet pentru postul pe care evoluează.
- Ce a însemnat retragerea lui Dănciulescu pentru tine?
- O mare pierdere pentru că încă mai aveam nevoie de el în teren. Şi aici mă refer la noi, cei mai tineri din echipă. Totuşi, Danciu a rămas lîngă echipă şi ne ajută în continuare foarte mult. Eu am învăţat foarte multe de la el de cînd am venit aici şi învăţ în continuare. Dănciulescu este un model pentru orice fotbalist din România!
5,46 este media notelor GSP a lui Steliano Filip
"Cu cît trece mai mult timp, ne omogenizăm tot mai mult. Cu cît ne omogenizăm mai mult, cu atît o să începem să marcăm mai multe goluri" (Steliano Filip, fundaş Dinamo)
{{text}}