Ionuţ Dan Ion, alias JoJo Dan, a revenit în prim planul boxului mondial. Românul a produs una dintre cele mai mari surprize din 2013 şi a devenit al doilea challenger la titlul mondial în versiunea IBF.
Deşi drumul spre succes a fost presărat cu spini, JoJo Dan a avut forţa să revină de fiecare dată convins fiind că povestea lui trebuie să meargă mai departe!
Numai modul în care te ridici contează
"Că ai căzut nu are nicio importanţă, numai modul în care te ridici contează", spunea Nelson Mandela. Iar Ionuţ a căzut, şi nu o singură dată, dar a găsit întotdeauna puterea să se ridice. Cu o viză greşită şi un start dificil la profesionişti, aşa începe povestea lui JoJo Dan.
A încercat să găsească drumul spre succes în Canada, dar a înţeles în scurtă vreme că pentru a găsi succesul trebuie să lupţi nu numai în ring, dar şi în afara lui.
În 2005, când semnarea unui contract de promovare cu InterBox părea că-l va ajuta să evolueze, Ionuţ s-a lovit de refuzul managerului său căruia a fost nevoit să-i plătească daune vreme de doi ani.
"Nu va ajunge niciodată campion mondial"
JoJo Dan a debutat pentru InterBox în 2005, la Quebec, şi a revenit pentru prima dată în România în aprilie 2005 într-o gală organizată la Galaţi de Chris Gănescu, cel care este acum managerul sportivului. Evoluţia lui JoJo Dan a fost normală pentru următorii doi ani, dar finalul contractului cu InterBox a adus noi probleme.
"Negocierile dintre ei au eşuat, iar, în momentul în care am încercat să intervin, Stephan Larouche mi-a spus direct că JoJo nu va fi niciodată campion mondial", îşi aminteşte Gănescu.
Fără a avea un contract pe termen lung, InterBox a continuat să-l includă pe român în gale, iar JoJo Dan nu a încetat să creadă în şansele sale.
Înfrângeri care te înalţă
Anul 2010 a adus pentru român şansa de a boxa în Turcia, pentru centura WBC Silver, echivalentă a unui Titlu Mondial Interimar. "Am vrut să renunţ din start, dar aveam obligaţia să cântăresc bine situaţia şi mai ales să-l consult pe JoJo Dan, care a acceptat imediat", mărturiseşte Gănescu.
Românul a suferit atunci prima înfrângere, turcul Selçuk Aydin fiind declarat învingător la puncte." Totul a fost perfect, cu excepţia deciziei. A durat aproape un an ca WBC să admită că decizia a fost controversată, un termen diplomat pentru o decizie greşită, şi să declare, în urma unui vot unanim, că Aydin e obligat să-i acorde revanşa" spune Gănescu.
A primit revanşa, în 2011, dar odată cu ea a venit şi o grea încercare. O fractură de mandibulă, suferită în runda a doua, a schimbat soarta partidei. JoJo a continuat eroic şi numai după meci s-a ştiut cât de grav este accidentat şi cât de mult a riscat.
A urmat o lungă şi grea perioadă de recuperare, dar în ciuda faptului că drumul lui spre înalta performanţă a devenit mai lung după accidentare, JoJo Dan a continuat să surprindă prin optimism. " Am fost profund impresionat de optimismul său, ştia că va reveni la cel mai înalt nivel.
Multe voci şi-au exprimat părerea oficial sau pe la colţuri că JoJo îşi va lua adio de la box. Am fost dezamăgiţi", mărturiseşte managerul sportivului.
Dorinţă, vis, chemare
Campionii sunt făcuţi din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorinţă, un vis, o chemare. Iar visul românului pare bine conturat. Campion? Este, dar vrea să asocieze un cuvânt: mondial. L-am întrebat ce anume l-a motivat pentru a reveni în ring, dar am înţeles din răspunsul lui că pasiunea e cea mai puternică motivaţie: "Nu am avut nevoie de nicio motivaţie, pentru că nu m-am gândit niciodată să renunţ la box, nici măcar atunci când eram în spital cu maxilarul rupt. Am fost tot timpul optimist că voi reveni şi voi boxa la cel mai înalt nivel. Am trecut cu bine de acele momente dificile şi consider că totul a fost o experienţă din care am avut ce învăţa."
La 6 luni de la accidentare, JoJo Dan a revenit în sala de antrenamente şi i-a convins pe cei din jurul lui de ceea ce el era sigur: că poate continua. A avut alături oamenii potriviţi care l-au ajutat să urce din nou în ring. Chris Gănescu, dar şi un contract cu promoterul Lou DiBella l-au readus pe român în ring în decembrie 2012, pentru prima dată în SUA. "Când am semnat cu Lou DiBella a fost un pas important şi în acelaşi timp o şansă mare să revin în circuitul pugilistic la nivel înalt. Cred că sunt pe drumul cel bun", spune JoJo Dan.
"The New Champion", susţinut de Bute şi Diaconu
Iar JoJo nu a dezamăgit. În 5 luni românul a reuşi două meciuri spectaculoase la New York, iar la finele acestui an l-a învins pe Kevin Bizier şi a câştigat centurile NABA şi IBF Inter-Continental la categoria semimijlocie devenind challenger numărul doi pentru titlul mondial IBF.
Lucian Bute şi Adrian Diaconu l-au susţinut la meciul cu Bizier. "Au fost alături de mine, m-am bucurat pentru că mi-au dat încredere în mine şi le mulţumesc. Meciul a fost foarte greu, Bizier a venit bine pregătit şi a rezistat la loviturile mele. Am expediat lovituri clare şi grele, dar a rezistat ca un boxer de top şi nu a făcut pasul înapoi. După un an greu, în momentul în care arbitrul a anunţat "the new champion" am fost cel mai fericit. Îi mulţumesc lui Chris Gănescu, dar şi promoterului meu şi, nu în ultimul rând, lui Dumnezeu care mi-a dat tăria să trec peste momentele grele şi să câştig meciul."
Obiectivul: Titlul Mondial
Planuri de viitor? E o întrebare la care Ionuţ nu stă să se gândească. Are răspunsul pregătit. Ştie ce-şi doreşte şi ce are de făcut, aşa că hotărârea cu care-ţi răspunde pune punct întrebării înainte ca ea să se termine: "Vreau să mă bat pentru titlul mondial! Sunt încrezător şi sper ca anul viitor să mă bat cu boxeri de top".
"A fost un an greu, dar s-a terminat perfect. Ne aşteptăm la lucruri mari în 2014. JoJo are două centuri continentale şi asta îl va face să urce în clasamente şi să fie în discuţii cu cei din topul categoriei lui, cea mai competitivă în boxul profesionist.Obiectivul rămâne titlul mondial", a concluzionat şi managerul lui JoJo Dan.
"Vă mulţumesc că sunteţi alături de mine.Vă doresc sărbători fericite şi multă sănătate. Ţineţi aproape, voi da tot ce am mai bun din mine la toate meciurile ca să nu dezamăgesc. Mulţumesc Gazeta Sporturilor!" (JoJo Dan)
{{text}}