Atît trebuie să plătească Dinamo pentru a-i transfera pe Bilinski (Zalgiris) şi pe Valskis (Suduva), primii doi puncheri ai campionatului lituanian.
Flavius Stoican şi-a dat acordul pentru transferurile lui Kamil Bilinski (25 de ani, Zalgiris) şi Nerijus Valskis (26 de ani, Suduva), primii doi golgeteri din ultima ediţie a campionatului lituanian. Valskis, deşi mijlocaş ofensiv, a marcat de 27 de ori, în timp ce vîrful polonez a punctat de 21 de ori!
"Cîinii" au transmis impresarilor care i-au propus pe cei doi puncheri să vină cu un răspuns oficial în privinţa preţului solicitat de cluburile lituaniene pentru fotbalişti, iar balticii doresc, în total, un milion de euro! O sumă care nu i-a dezarmat pe bucureşteni, însă roş-albii vor să obţină un preţ mai bun.
Ce vrea Dinamo
Ideea unor probe de joc iese din calcule, iar lituanienii nu acceptă, momentan, decît varianta transferului definitiv. "Cîinii" ar prefera să-i aducă pe cei doi sub formă de împrumut, pînă în vară, apoi, dacă se vor integra şi vor da randament, să semneze contracte ferme pe cîte trei ani.
De aceea au propus lituanienilor această soluţie, aşteptînd un răspuns, iar dinamoviştii se gîndesc că ar investi, astfel, doar în jur de 400.000 de euro pentru împrumuturile ambilor.
350.000 de euro este cota lui Bilinski conform transfermarkt.de
375.000 de euro este cota lui Valskis conform transfermakt.de
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Kuklys e mai scump decît golgeterul
Din Lituania, dinamoviştii îl mai vor pe mijlocaşul central Mantas Kuklys, 26 de ani, de la Zalgiris, însă lituanienii au cerut aproximativ 600.000 de euro pe el! Un preţ prohibitiv în opinia roş-albilor. "E mai scump decît Bilinski, dar polonezul e atacant, ceea ce avem nevoie, şi e şi al doilea golgeter din Lituania", au spus oficialii "cîinilor". Kuklys, mijlocaş central, a marcat 12 goluri în ultima ediţie de campionat, fiind al 7-lea pe lista marcatorilor din sezonul precedent.
"Am discutat cu cei de la Man United"
Dorin Rotariu, golgeterul roş-albilor, 6 reuşite în toamnă, ştie că este monitorizat de către Manchester United: "Am discutat cu cîteva persoane de la clubul britanic, privitor la ceea ce vreau să fac în fotbal, la ce nivel aş dori să ajung. Însă nimic de vreun transfer. Le-am spus că vreau să ajung cît mai sus în Europa. Mă concentrez la Dinamo, vreau să cîştig trofee, apoi sper să evoluez într-un campionat tare, precum Spania, Italia sau Anglia".
"Caută-ţi echipă!"
Atacantul Joel Thomas, 26 de ani, două goluri în toamnă, a plecat în vacanţă, alături de familia sa, însă a primit instrucţiuni din partea şefilor dinamovişti: "Ar fi bine dacă impresarul tău ţi-ar căuta o altă formaţie, întrucît sînt şanse minime să fii titular în primăvară". Doar că Thomas mai are doi ani şi jumătate contract cu Dinamo şi vrea să continue măcar pînă la finele ediţiei în Ştefan cel Mare.
{{text}}