Sporturi   •   Altele   •   ACCIDENTARE

VIDEO TERIFIANT! Atenţie, imagini extrem de dure » Cel mai bun luptător din istoria UFC şi-a făcut piciorul praf

Foto: David Becker/AP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 29 decembrie 2013

Anderson Silva, cel mai valoros luptător din istoria UFC, a suferit o accidentare horror la meciul de sîmbătă seară, cu Chris Weidman.

Brazilianul îşi pierduse centura de campion UFC la categoria mijlocie în vară cu Weidman. Ieri a avut loc revanşa, în Las Vegas, însă rezultatul a fost dramatic pentru Silva. După 76 de secunde de luptă, acesta a încercat o lovitură cu piciorul stîng, însă tibia sa a cedat la contactul cu piciorul americanului. Fractură! 



"Nu există prea multă euforie după o luptă care se termină aşa, pentru că nu îmi doresc niciodată ca un adversar să se rănească atît de grav", a spus Weidman la finalul meciului. El a recunoscut că s-a pregătit din timp pentru loviturile puternice de picior ale lui Silva, supranumit şi "Păianjenul": "M-am antrenat pentru a face faţă la loviturile sale. Ideea e să îţi retragi piciorul pentru ca tibia să te lovească în genunchi. Asta am făcut şi am simţit imediat ce s-a întîmplat", a explicat americanul.



Anderson Silva va împlini 39 de ani în aprilie, astfel că şansele ca el să revină în galele UFC sînt foarte mici.



Silva a dominat timp de 7 ani categoria mijlocie UFC, avînd 17 meciuri consecutive fără înfrîngere. Prima înfrîngere i-a produs-o tot Weidman, în urmă cu şase luni. Americanul e neînvins, avînd 11 victorii consecutive în UFC.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.