Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - DINAMO

Dorinţa de la miezul nopţii » Cadoul la care visează Steaua şi Dinamo în 2014

Fotomontaj: Lucian Alecu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 31 decembrie 2013

Steaua şi Dinamo aşteaptă cu nerăbdare reluarea campionatului în 2014. Cele două rivale au dorinţă comună în prima parte a noului an.

Nu, nu e vorba de o împăcare sau de startul unei prietenii călduroase. Ambele grupări aşteaptă cu interes tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României. Calificate în penultima fază a competiţiei alături de Astra şi Petrolul, cele două echipe bucureştene nu mai vor să aştepte pînă în finală pentru  confruntarea directă. Steaua şi Dinamo vor să se înfrunte în semifinale, unde ar urma să se întîlnească de două ori. Dacă punem la socoteală şi returul din campionat, atunci am putea vedea în prima jumătate a lui 2014 de trei ori Derby de România!



Chipciu a dat startul aroganţelor

Primul care a dat tonul contrelor a fost stelistul Alex Chipciu. Revenit după o accidentare serioasă chiar într-un meci cu Dinamo, 2-0 în vară, mijlocaşul i-a ironizat pe rivali după calificarea în sferturi: "Mi-aş dori să cădem cu Dinamo! Mai sînt în Cupă?". Următorul care a trimis o săgeată spre "Ştefan cel Mare" a fost chiar Laurenţiu Reghecampf, tehnicianul Stelei fiind deranjat de mai multe declaraţii ale lui Ionuţ Negoiţă, acţionarul majoritar al "cîinilor". (Detalii) "Vreau să jucăm cu Dinamo în semifinalele Cupei! Şi ştiţi de ce? Vreau ca acele două meciuri să fie ultimele pentru ei în competiţie!", a fost ameninţarea lui Reghecampf pentru dinamovişti.



"Impunem teamă"

Răspunsul din "Ştefan cel Mare" a venit chiar pe final de an din partea lui Alex Curtean: "Impunem o oarecare teamă. Altfel, de ce s-ar vorbi despre noi?! Special ar fi să jucăm finala cu Steaua, ideal ar fi s-o cîştigăm, dar i-aş prefera pe rivalii noştri în semifinale. În două meciuri i-am putea elimina mai uşor", a explicat mijlocaşul într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.





Cînd s-ar disputa derby-urile:

2 martie - retur Liga 1 (Naţional Arena/Ghencea)

26 martie - tur Cupa României

16 aprilie - retur Cupa României





6 victorii la rînd

Steliştii sînt pe val în întîlnirile cu Dinamo. După ce "cîinii" au dominat meciurile directe între 2005 şi 2011, pierzînd unul singur, "roş-albaştrii" au obţinut, începînd cu finala Cupei României din 2011, nu mai puţin de şase succese consecutive.



Spectacol în duelurile din Cupă

Cele două rivale s-au întîlnit în Cupa României de 22 de ori, iar nici o partidă nu s-a terminat la egalitate. Dinamo a cîştigat în opt rînduri, iar Steaua s-a impus de 14 ori, incluzînd aici şi finala din 1988, oprită la scorul de 1-1, după ce golul din prelungiri al lui Gabi Balint fusese anulat. Partida a fost omologată cu 2-1, dar "roş-albaştrii" au renunţat la trofeu. Nu mai puţin de 78 de goluri s-au marcat în aceste partide, adică o medie de peste 3,5 goluri pe meci!



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.