Liga 1

Paszkany anunţă mutările iernii la CFR Cluj! Ce se va întîmpla cu Ricardo Cadu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 01 ianuarie 2014

Arpad Paszkany a lămurit situaţia cîtorva jucători de la CFR Cluj şi a anunţat şi ce se va întîmpla cu Ricardo Cadu, despre care s-a speculat că are oferte din Portugalia şi Ucraina.

"S-o lămurim întîi cu Cadu: Ricardo mai are doi ani şi jumătate de contract cu noi, nu pleacă nicăieri! Nu i-am dat nici o hîrtie la mînă şi nu ne-am comporta niciodată aşa cu omul care a ridicat deasupra capului cele mai importante trofee din istoria clubului.

Cadu este în Portugalia şi în ianuarie vine la treabă. După ce îşi va încheia contractul, dacă doreşte, eu vreau să-l păstrez în cadrul clubului", a explicat Paszkany pentru Fanatik.

Patronul ardelenilor a dezvăluit alte cîteva decizii în privinţa anumitor jucători.

"Stăncioiu a ajuns în această iarnă la sfîrşit de contract şi nu i-l mai prelungim, pe Hora şi pe Sepsi i-am împrumutat la Tîrgu Mureş, Piccolo, Tade şi Voiculeţ rămîn pe loc. Cota lui Felgueiras este de 3-4 milioane de euro, cred că unei echipe din România îi va fi greu să dea banii ăştia", a mai spus Paszkany, cu referire la interesul Astrei pentru portar.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.