Liga 1

Olimpic pentru o zi » Tătăruşanu a mers la Pireu pentru a negocia cu campioana Greciei

Tătărușanu pleacă liber, deși transferul său de la Bistrița i-a costat pe steliști 1,5 milioane de euro

Articol de Marian Brăilescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ciprian Tătăruşanu profită de vacanţă pentru a-şi pregăti plecarea din Ghencea.

Portarul Stelei a dat o fugă la Atena pentru a discuta faţă în faţă cu şefii lui Olympiakos, club cu care a bătut deja palma pentru un contract valabil din vara viitoare, cînd îi expiră angajamentul cu roş-albaştrii.

Astfel, pe 30 decembrie, Tătăruşanu a plecat dimineaţă în Grecia, de unde a revenit cu o oră înainte de miezul nopţii. Presa elenă a anunţat că goalkeeperul ce va împlini luna viitoare 28 de ani s-a înţeles cu oficialii eleni şi urmează să parafeze înţelegerea în aceste zile.

"Îl felicit, va cîştiga multe trofee"
Fundaşul lui Asteras Tripoli, Dorin Goian, consideră că goalkeeper-ul "militarilor" a luat o decizie excelentă şi e convins că internaţionalul român va reuşi să se impună.

"Ar ajunge la cea mai iubită formaţia din Grecia. Dacă s-a înţeles cu cei de acolo, mă bucur pentru el. Va cîştiga campionatul an de an, va juca în grupele Champions League... Nu cred că va avea probleme în a se impune, în scurt timp va deveni unul din jucătorii importanţi de acolo", a spus Goian în presa elenă, pentru site-ul novasports.gr.

500 de mii de euro pe an va cîştiga Tătăruşanu la Olympiakos, de 4 ori mai mult decît are la Steaua

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

"Vreau eventul în 2014!"
Helmuth Duckadam şi-a pus mai multe dorinţe în noaptea dintre ani. Una dintre ele se referă şi la Steaua: "Va fi un an la fel de bun pentru noi ca şi 2013, pentru că avem un lot foarte valoros, un staff tehnic excelent şi vom cîştiga din nou titlul. În plus, îmi doresc şi Cupa, ca să facem eventul! Sper să retrăiesc emoţiile extraordinare din momentul în care astă-vară am îmbrăcat tricourile de campion!".

Merge tot cu Steaua
Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a vorbit despre favorita la cîştigarea campionatului în acest sezon: "Domnule, eu cred că Steaua n-are rival în acest moment în Liga 1. În mod normal, tot ea trebuie să cîştige campionatul şi acum, chiar dacă se mai luptă cu Astra şi Petrolul. Steaua are de departe cel mai bun lot din România".

”Va fi anul lui Iancu"
Gică Hagi crede că 2014 va fi anul în care Gabi Iancu îşi va arăta adevărata valoare: "Steaua este o echipă care nu uită de tineri. M-aş bucura ca şi alte formaţii din Liga 1 să cumpere puşti de viitor. Cred că Iancu s-a mai maturizat, a înţeles ce înseamnă să joci la un club mare şi va deveni un om de bază la Steaua, are tot ce-i trebuie pentru a reuşi".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.