Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Keşeru reînvie cheltuielile » Steaua va plăti un milion de euro dacă transferul lui Claudiu va fi realizat

Keșeru n-a plecat în cantonament cu Bastia și așteaptă finalizarea tratativelor cu Steaua

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 04 ianuarie 2014

Atacantul de 27 de ani, un singur gol marcat pentru Bastia în ultimele 6 luni, poate intra în topul celor mai scumpi trei atacanţi din istoria "militarilor", în condiţiile în care cumpărături scumpe s-au mai făcut doar înaintea crizei.

Lupta echilibrată din Liga 1 o tentează pe Steaua să reînvie epoca investiţiilor mari. Gigi Becali a "spart" în 2008 mai mult de 10 milioane de euro pe transferuri şi de atunci doar rar a mai acceptat să plătească o sumă mare în schimbul vreunui jucător. Şi nu a mai adus atacanţi cu preţuri importante. Gigi e gata să facă o excepţie pentru Claudiu Keşeru, vîrful de care steliştii trag de aproape un an.

2008: 4 milioane pe trei atacanţi

Bastia i-a stabilit lui Keşeru un preţ de un milion de euro pentru un transfer definitiv, o sumă care l-ar propulsa pe Claudiu în topul celor mai scumpi oameni ofensivi achiziţionaţi vreodată în Ghencea.

Dayro Moreno, cumpărat în 2008 de la Once Caldas cu două milioane de dolari, aproximativ 1,75 milioane de euro la cursul din vremea aceea, şi Bogdan Stancu, luat de la Urziceni cu 1,5 milioane de euro, au fost mai scumpi decît Keşeru.


Şi mai există alţi doi atacanţi cumpăraţi cu cîte un milion de euro fiecare, costul pe care îl implică în acest moment afacerea Keşeru: Andrei Cristea, venit de la FC Bacău, şi Vali Badea, de la Vaslui. Anul extravaganţelor a fost 2008, cu 4 milioane de euro consumaţi pe trei jucători: Moreno, Stancu şi Arthuro!

Cei mai buni sînt gratis

Dar toate celelalte nume scumpe se deosebesc dintr-un anumit punct de vedere de Claudiu: Steaua le-a cumpărat cînd Becali şi, în general, patronii din fotbal dispuneau de mai mulţi bani. Transferurile unor fotbalişti precum Dayro şi Stancu nu constituiau investiţii izolate. Keşeru ar fi un caz unic în ofensiva din prezent a roş-albaştrilor.

Dintre atacanţii pe care îi mai are la dispoziţie Reghecampf, doi au fost aduşi recent, italianul Piovaccari şi grecul Kapetanos, însă Steaua nu a achitat sumă de transfer pentru nici unul dintre ei. Nikolici e singurul pentru care s-au dat bani. Muntenegreanul a venit în 2011 de la Timişoara, sub formă de împrumut cu opţiune de transfer definitiv, şi a costat, cu totul, 800.000 de euro.

Şi megasalariu!

Suma de transfer a lui Keşeru nu ar constitui singurul efort financiar al Stelei. Atacantul cîştigă 500.000 de euro pe an la Bastia, cu care mai are contract încă doi ani şi jumătate, deci are garantat din înţelegerea cu corsicanii un venit de 1.250.000 de euro pînă în vara anului 2016.


Ca să-l atragă, Steaua ar trebui să se apropie de suma aceasta fie cu un salariu asemănător, fie cu un venit stagional mai mic şi cu o sumă plătită drept primă de instalare. Indiferent ce metodă ar alege clubul şi fotbalistul, Keşeru ar deveni, de departe, cel mai bine plătit jucător din România.

Greu de revîndut

Cînd a mai plătit bani mulţi pe vreun jucător, Becali a calculat de obicei să fie vorba despre un tînăr pe care să-l poată vinde la rîndul său. Stancu avea 21 de ani cînd a fost achiziţionat de Steaua de la Urziceni şi a fost cedat apoi la Galatasaray pe 5 milioane de euro.

Keşeru e un caz diferit: el are deja 27 de ani împliniţi, aşa că şansele să mai poată fi vîndut în alt campionat pe o sumă mare sînt scăzute, teoretic. Ar însemna să coste măcar un milion la 28 sau la 29 de ani, după un sezon ori două petrecute în Ghencea.

Nikolici îi face loc, pleacă la Malines

Steaua are ocazia să elibereze o poziţie pentru Keşeru. Presa din Belgia scrie că Malines, locul 13 în liga internă, e interesată să-l achiziţioneze pe atacantul muntenegrean de 23 de ani din Ghencea.

Nikolici a jucat puţin în prima parte a sezonului, victimă a concurenţei cu Piovaccari şi cu Kapetanos, şi i-a mai enervat pe MM Stoica şi pe Reghecampf şi cu viaţa tumultuoasă pe care o are în afara terenului, de aceea a fost invitat să-şi caute o altă echipă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.