Starea medicală a lui Schumacher rămîne neschimbată: critică, dar stabilă. Doctorii refuză să ofere mai multe amănunte, respectînd dorinţa familiei germanului.
Michael Schumacher a intrat în cea de-a 9-a zi de comă indusă. N-a fost organizată nici ieri vreo conferinţă de presă, ceea ce s-ar traduce că starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1 nu s-a schimbat după gravul accident suferit la schi.
Pentru a evita speculaţiile, doctorii spitalului din Grenoble au dat însă ieri un comunicat de presă în care au precizat că situaţia lui este critică, dar stabilă. Fără mai multe detalii medicale, respectînd astfel dorinţa familiei, care a cerut cît mai multă discreţie.
De altfel, măsurile de securitate sînt excepţionale la secţia de terapie intensivă a spitalului din Grenoble, după ce în urmă cu cîteva zile un ziarist, deghizat în preot, a încercat să intre peste Schumacher. Intrarea este păzită nonstop de către un bodyguard.
Bild a lansat varianta conform căreia Schumacher ar putea fi transferat la o clinică din Germania, deşi secţia de neurochirurgie a spitalului francez este una dintre cele mai bune din Europa. Tot cotidianul german a revenit asupra acestei informaţii, precizînd că Schumi va rămîne pe loc.
Dacă veştile medicale întîrzie să apară, în schimb mîine va fi organizată o conferinţă de presă la Palatul de Justiţie din Albertville în care procurorii vor oferi primele informaţii asupra anchetei în cazul accidentului de schi.
{{text}}