Liga 2

UPDATE Mititelu contraatacă după ce-a fost dat afară de pe "Oblemenco": "Ne vedem în justiţie!"

Articol de Bogdan Dănescu (foto)  —  Tuesday, 07 January 2014

UPDATE 16:45 / Adrian Mititelu contraatacă în urma deciziei de azi. Ştiinţa a anunţat printr-un comunicat că va face o plîngere penală "împotriva persoanelor responsabile pentru săvârşirea acestui abuz".

Iată fragmente din comunicat:

"În acest fel făcînd imposibilă contestarea în regim de urgenţă a intenţiei de evacuare deoarece, după cum se cunoaşte, instanţele de judecată nu mai ţin şedinţe de judecată până pe 13 ianuarie.
Datorită acestei situaţii U Craiova S.A. nu a avut la dispoziţie calea accesului la justiţie în termenul oportun pentru a împiedica această evacuare abuzivă.

Evacuarea de astăzi este una abuzivă şi s-a făcut prin săvârşirea mai multor infracţiuni. Fotbal Club Universitatea Craiova, va înainta mîine, miercuri, 8 ianuarie 2014, o plângere penală împotriva persoanelor responsabile pentru săvîrşirea acestui abuz, respectiv, pentru infracţiunile de abuz în servciu şi complicitate la abuz în servicu, în cadrul dosarului penal numărul 218/2013, aflat pe rolul DNA.

Totodată, Fotbal Club Universitatea Craiova va solicita reîntoarcerea executării la Judecătoria Craiova şi sîntem convinşi că acţiunea clubului va fi admisă de îndată, urmînd ca în circa trei săptămîni clubul să fie reintegrat în Complexul Sportiv «Ion Oblemeco».

De asemenea, Fotbal Club Universitatea Craiova, transmite tuturor suporterilor şi simpatizanţilor că toate aceste acte abuzive iniţiate în mod repetat de OLGUŢA VASILESCU şi GRUPUL MAFIOT PE CARE ÎL COORDONEAZĂ nu ne abat de la planul nostru de continuare a activităţii clubului Universitatea Craiova şi a face tot ce este posibil ca la finele acestui campionat echipa să revină în primul eşalon al fotbalului românesc.

Faptele şi acţiunile Olguţei Vasilescu şi ale acoliţilor ei vor primi răspuns în curînd de la justiţie".

 

UPDATE Ştiinţa şi-a pierdut dreptul de a juca pe "Ion Oblemenco". Tribunalul Dolj a întors definitiv, la apel, decizia care îi dădea dreptul lui Mititelu să stea pe stadion. Un executor judecătoresc a realizat astăzi evacuarea.

UPDATE În lipsa informaţiilor oficiale, circulă două variante în jurul prezenţei executorului judecătoresc: Mititelu urmează să fie evacuat din cauza unor datorii mai vechi sau se face de fapt o inventariere a lucrurilor de la stadion pentru începerea operaţiunilor de demolare.

UPDATE Adrian Mititelu a părăsit zona arenei după 10 minute fără a face vreo declaraţie.

UPDATE Un executor judecătoresc din partea Primăriei s-a prezentat la stadion. A ajuns acolo şi Adrian Mititelu. Accesul presei în incintă a fost interzis cu desăvîrşire.

-----------

Veste proastă pentru fanii Ştiinţei.

Adrian Mititelu obţinuse la Tribunalul Dolj dreptul provizoriu de a reveni pe arena din Bănie, dar acesta a fost revocat şi Ştiinţa urmează să fie evacuată azi de pe "Ion Oblemeco". Un executor judecătoresc urmează să ajungă la stadion pentru a pune în aplicare decizia instanţei de la începutul lunii decembrie.

În aceste condiţii, Ştiinţa este obligată să-şi găsească un alt stadion pentru disputarea partidelor de pe teren propriu.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.