Lui Dănciulescu i s-a pregătit postul de team-manager, dar va continua antrenamentele cu echipa
Ionel Dănciulescu, 37 de ani, şi-a pus ghetele în cui, însă este gata oricînd să reintre, din nou, pe gazon, dacă Flavius Stoican va apela la el!
Învestit ca team-manager al echipei, "Corbul" se va prezenta astăzi la reunirea dinamoviştilor şi se va pregăti alături de coechipieri. "Eu sînt la dispoziţia clubului", a comentat, încă, atacantul roş-albilor, al cărui contract de fotbalist se derulează pînă în luna iunie.
Jucătorul de 37 de ani s-a pregătit şi-n vacanţa de iarnă. "Are programul lui, de atîţia ani, nu iese din acest ritm", au comentat prietenii care l-au însoţit fie la sală, fie la şedinţele de alergare.
Dănciulescu va avea o discuţie lămuritoare şi cu Stoican, şi cu şefii, spre a şti care vor fi atribuţiile sale exacte în perioada imediat următoare. Flavius vrea să-l aibă, în continuare, alături de echipă.
4 atacanţi are, în acest moment, Dinamo la prima echipă: Ţucudean, Bilinski, Thomas şi Balint, iar conducerea a mai anunţat că va mai achiziţiona încă un vîrf
Vecinii lui Drogba
Dinamo a schimbat locaţia cantonamentului din Antalya, mutîndu-se din Side în Belek. "În prima situaţie, exista o înghesuială mare pe terenurile de antrenamente şi la sala de fitness, aşa că am evitat", au comentat roş-albii. În Belek, în hotelul ales, pentru cîteva zile, "cîinii" vor fi în acelaşi stabiliment cu Galatasaray, echipa lui Mancini, Drogba şi Sneijder.
Gata vacanţa!
"Concediul" a luat sfîrşit pentru "cîini". Astăzi, de la ora 11:00, la Săftica, se începe pregătirea sezonului de primăvară. Noutăţile vor fi Bărboianu, Bilinski şi Velici, neexistînd nici un alt fotbalist învoit. Toate antrenamentele vor fi în baza ilfoveană, iar de pe 13 ianuarie se pleacă în Turcia.
{{text}}