Liga 2

La vremuri noi, tot noi » Rapid îşi va prezenta preşedintele într-o conferinţă de presă

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 08 ianuarie 2014

Nicolae Manea, care şi-a reziliat contractul cu gruparea Corona Braşov, este începînd din această seară noul preşedinte al clubului FC Rapid.

Manea va fi prezentat oficial într-o conferinţă de presă ce va avea loc vineri, de la ora 13.00, la baza Pro Rapid şi la care vor mai participa antrenorul Viorel Moldovan şi Lucian Ionescu.

Preşedintele secţiei de fotbal a clubului ACS Corona Braşov, Nicolae Manea, declarase, miercuri că şi-a reziliat contractul cu gruparea ardeleană.

Nicolae Manea a venit la Corona Braşov în vara anului trecut, odată cu promovarea echipei în Liga I şi la început a ocupat funcţia de antrenor principal.

După etapa a V-a, la conducerea tehnică a echipei a fost numit Ionel Gane, iar Manea a devenit preşedinte al secţiei de fotbal.

Sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.