Sporturi   •   Tenis   •   TRAGERE LA SORŢI

Zbor spre sferturile de la Australian Open » Simona Halep şi-a aflat adversarele de pe tablou! Posibil meci cu Sorana Cîrstea

foto: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 10 ianuarie 2014

Vineri dimineaţă a avut loc tragerea la sorţi pentru cea mai importantă competiţie a începutului de an, turneul de Mare Şlem din Australia.



Se poate spune că Simona Halep a avut ceva mai mult noroc la tragerea la sorţi, spre deosebire de turneul din această săptămînă, de la Sydney.

Astfel, a 11-a jucătoare a lumii va întîlni o jucătoare venită din calificări în primul tur, iar mai apoi va juca, cel mai probabil, împotriva americancei Lepchenko. Totuşi, aceasta este într-o scădere importantă de formă în ultimele luni.

Tur 3 cu Sorana Cîrstea?

În turul al treilea ar putea avea loc un duel românesc între Simona Halep şi Sorana Cîrstea, dar jucătoarea din Tîrgovişte are o misiune dificilă pînă acolo, cu Erakovic în primul tur şi mai apoi cu sîrboaica Jovanovski.

Adversar tare în optimi

Adversara din optimi ar putea fi Jelena Jankovici, sîrboaica fiind antrenată chiar de Andrei Mlendea în prezent, fostul antrenor al Simonei. Chiar şi aşa, Halep are avantajul moral împotriva lui Jankovici, cu victorie la Roma în 2013.


Capăt de linie în sferturi?

În eventualitatea în care trece şi de Jankovici, Halep va avea o misiune aproape imposibilă în sferturi, urmînd s-o întîlnească pe Maria Sharapova.

Traseul posibil pentru Halep:

Tur 1: Jucătoare din calificări

Tur 2: Lepchenko / Tsurenko

Tur 3: Cîrstea / Jovanovski / Erakovic

Optimi: Jankovici / Peng / Petkovici

Sferturi: Sharapova

Semifinale: Azarenka / Radwanska

Finală: S. Williams / Li / Kvitova / Kerber

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.