Steaua va perfecţiona transferul lui Martin Bogatinov în următoarele zile, urmînd ca portarul de 27 de ani să se alăture în Marbella lotului condus de Laurenţiu Reghecampf.
Bogatinov a evoluat ultima dată la Karpatî Lvov, reziliîndu-şi contractul în noiembrie. Macedoneanul a intrat în conflict cu şefii clubului după ce a refuzat să accepte micşorarea salariului. Chiar dacă nu a mai evoluat de la începutul lunii mai, Mihai Stoica merge pe mîna lui Bogatinov şi i-a pregătit deja tricoul pe care îl va purta în acest retur.
"Bogatinov e un portar de 27 de ani, care are 15 selecţii la naţionala Macedoniei. Nu a mai apărat din mai, din cauza unor probleme cu echipa de club, dar noi am considerat că ne poate ajuta. Nu e o problemă că n-a jucat. Storari apără la Juventus doar cînd se accidentează Buffon. L-am urmărit de mult timp şi cred că ne poate ajuta.
N-am apucat să vorbim cu Gigi Becali. L-a anunţat Virgil şi ne-a transmis că are încredere în noi. Îl vom avea în Spania, i-am pregătit deja tricoul. Va purta numărul 86, anul în care s-a născut şi un an foarte important pentru Steaua", a spus Mihai Stoica la Fotbal Club, la DigiSport 1.
900.000 de euro este cota lui Bogatinov, conform transfermarkt.de
Citeşte şi:
Portarul pe care îl vrea Steaua e de rîsul ucrainienilor: "Zici că e Buratino"
{{text}}