Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

Victorie fierbinte » Halep s-a calificat în turul al doilea la Melbourne: "Vreau să rămîn în Top 20 în acest an”

Articol de Roxana Fleşeru   —  miercuri, 15 ianuarie 2014

La al doilea turneu al anului, numărul 11 WTA a învins-o pe poloneza Katarzyna Piter cu 6-0, 6-1 într-o zi în care temperaturile au urcat pînă la 42,6 grade Celsius. Ea a fost mulţumită că a stat pe teren doar 54 de minute şi le-a spus australienilor că îşi va lua în curînd şi un antrenor.

Arena Margaret Court are o capacitate de 6.000 de locuri. Ieri, la ora 11:00, cînd aerul deja începea să frigă, în tribune erau în jur de 1.000 de oameni, toţi adunaţi într-o zonă cu umbră.

Simona Halep şi adversara sa, Katarzyna Piter, 119 WTA, îmbrăcate în alb, pentru a nu atrage mai mult căldura, au intrat pe teren sperînd să nu se topească. Românca în vîrstă de 22 de ani a reuşit să termine repede partida, nelăsîndu-i oponentei decît un game.

A fost 6-0, 6-1, care a însemnat şi prima victorie a sezonului pentru Halep. Ea pierduse săptămîna trecută în primul tur la turneul de la Sydney. Chiar dacă nu a avut probleme cu căldura, Halep s-a ales cu bătături în palme.


Interviu pentru australieni

Locul din clasament i-a adus Simonei mai multă atenţie, pe lîngă programarea pe un teren mare, dar şi atenţia jurnaliştilor. După meciul din primul tur, românca a vorbit cu Peter Hanlon de la Sydney Morning Herald.

"Vreau să rămîn în Top 20 în acest an şi să ajung într-un sfert de finală la un turneu de Mare Şlem. Visul meu este să ajung în Top 10, dar este foarte greu", a spus Simona.

Ea a adăugat şi că este în continuare fără antrenor, dar că managerul ei, Virginia Ruzici, îi tot spune că trebuie să-şi ia unul. "De fiecare dată cînd vorbesc cu ea îmi spune că am nevoie de un antrenor. Îi spun că deocamdată nu, dar o să am unul în scurt timp".

Jurnalistul australian a abordat şi tema operaţiei de reducere a sînilor. "În 2010, ea spunea că ar fi trecut prin această intervenţie şi dacă nu era jucătoare de tenis, acum nu mai e aşa de sigură", se scrie în materialul intitulat "Cariera Simonei Halep a urcat spectaculos după operaţia de reducere a sînilor". "Dar pentru tenis, aş face-o din nou. Tenisul e pasiunea mea şi fac orice pentru el", a completat Halep.


În turul următor, ea o va întîlni pe americanca Varvara Lepchenko, locul 50 WTA, şi pe care Simona nu a mai înfruntat-o pînă acum. Cel mai departe, la Australian, ea a ajuns în turul al treilea, în 2011.

ALTE ŞTIRI DE LA AUSTRALIAN OPEN:

Hănescu avansează

Victor Hănescu participă la al 11-lea Australian Open. Ieri, el l-a întîlnit pe  germanul Peter Gojowczyk, cel care făcuse senzaţie la Doha, unde a ajuns pînă în semifinale, după ce a jucat în calificări. Şi la Melbourne a trecut prin focurile calificării. Victor l-a învins în trei seturi: 7-6 (5), 7-6 (5), 6-3.

Românul în vîrstă de 32 de ani reuşise pînă acum să atingă de trei ori turul al doilea la primul turneu de Mare Şlem al anului, acestea reprezentînd şi cele mai bune performanţe ale sale la Australian Open.

După meci, Hănescu le-a lăsat fanilor un mesaj şi o poză pe Facebook. "Baie în apa îngheţată pentru refacere musculară. Au fost 43 grade la Melbourne şi pe teren peste 50 grade. Condiţii grele de joc, dar mă bucur pentru victorie!", a scris Hane. El va juca în turul următor cu Milos Raonic, cap de serie 11.

Românce învinse

Sorana Cîrstea şi Irina Begu nu au reuşit să treacă de primul tur la Melbourne. Sorana, cap de serie 21, a fost învinsă ieri de Marina Erakovici din Noua Zeelandă cu 6-4, 7-6 (6). Begu, care a jucat în calificări, s-a înclinat în faţa Galinei Voskoboevei cu 5-7, 6-4, 5-7.

Priviri spre lojă

Roger Federer, cîştigător de patru ori la Australian Open, a spus că în timpul meciului din primul tur s-a uitat o dată spre noul său antrenor, Stefan Edberg, deşi nu obişnuieşte să privească spre loje în timpul partidelor. "Mi-am dat seama după primul set că nu m-am uitat nici măcar o dată spre el. Şi mi-am zis că e bine să verific dacă e acolo. L-am văzut, purta ochelari de soare şi atunci m-am liniştit", a spus glumind elveţianul. El îl va întîlni în turul următor pe Blaz Kavcic.

Meci maraton

Glilles Simon şi Daniel Brands au jucat ieri un meci plin de suspans, care a durat 4 ore şi 32 de minute. Francezul s-a impus în cinci seturi cu  6-7 (4), 6-4, 3-6, 6-3, 16-14. Meciul a fost unul foarte greu pentru Simon mai ales că suferise o accidentare la gleznă în turneul demonstrativ de la Kooyong, cu toate acestea a întors meciul de la 2-1 la seturi şi a salvat 7 mingi de meci. "Punînd la socoteală şi problemele medicale, am jucat foarte relaxat şi poate de aceea am cîştigat",a spus Gilles.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.