Instanţa supremă l-a condamnat definitiv, miercuri, la şapte ani de închisoare cu executare pe Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy - decedat după ce a fost lovit cu pumnul în faţă, în urma unei altercaţii într-un club din Giurgiu, în 2011.
Judecătorii au respins recursul făcut de Tănăsoaia, menţinând condamnarea dispusă anterior în cazul acestuia.
Ionuţ Tănăsoaia este în arest din 10 octombrie 2011, fiind încarcerat la Penitenciarul Giurgiu.
În 9 mai 2013, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe Ionuţ Tănăsoaia, zis Gipsy-Gypsanu, la şapte ani de închisoare cu executare pentru loviri cauzatoare de moarte şi trei ani interzicerea unor drepturi.
Tribunalul Giurgiu a constatat că mama baschetbalistului american, Olamae Hardy, nu s-a constituit parte civilă în acest dosar. Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care în 3 octombrie 2013 a respins ca nefondat apelul şi a menţinut decizia Tribunalului Giurgiu.
În 25 noiembrie 2013, Tănăsoaia a formulat recurs la instanţa supremă, care miercuri a dat sentinţa definitivă în această cauză.
Dosarul în care Ionuţ Tănăsoaia este acuzat de loviri cauzatoare de moarte a fost rejudecat la Tribunalul Giurgiu, în urma unei dispoziţii din septembrie 2012 a instanţei supreme, care a desfiinţat atunci decizia de condamnare la cinci ani de închisoare.
În 22 februarie 2012, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe Ionuţ Adrian Tănăsoaia la cinci ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, sentinţa fiind menţinută de Curtea de Apel Bucureşti în decizia din 17 aprilie 2012.
Ionuţ Adrian Tănăsoaia a fost trimis în judecată la începutul lunii decembrie 2011, în stare de arest preventiv, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Sursa: Mediafax
{{text}}