Fotbal   •   Amicale   •   STEAUA

Pauză la chin » Steliştii au fost menajaţi ieri dimineaţă: Spa în loc de antrenament

Articol de Cătălin Popescu   —  sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Speriat de seria de accidentări, Reghecampf şi-a menajat ieri dimineaţă elevii şi, în loc de antrenament, i-a trimis la Spa-ul hotelului pentru recuperare.

Antrenamentele tari din Spania le-au umplut steliştilor infirmeria! Tătăruşanu, Gardoş, Iancu, puştiul Vîlceanu şi Szukala au cedat pe rînd! Laurenţiu Reghecampf a decis ieri dimineaţă să le ofere o pauză elevilor săi şi nu i-a mai scos pe gazon, mai ales că afară a plouat destul de bine, iar o suprafaţă de joc udă creşte riscul accidentărilor!

Tehnicianul nici nu concepe să mai aibă parte de alte surprize neplăcute, după ce în doar 4 zile de cantonament s-a ales cu 5 fotbalişti accidentaţi, mai mult sau mai puţin serios!

Dintre aceştia, trei au probleme musculare: Gardoş, Iancu şi Vîlceanu, Tătăruşanu acuză dureri la spate, iar Szukala, ultima victimă, a suferit o entorsă la glezna stîngă în amicalul cu Werder.


Celor cinci li se alătură încă doi fotbalişti care au făcut deplasarea în Spania, deşi nu erau apţi de joc: Daniel Georgievski şi Lucian Filip, aşa că numărul "răniţilor" se ridică la 7.

Piscină, saună şi masaj

Deşi Steaua joacă amicale din două în două zile, Neubert nu a redus deloc intensitatea antrenamentelor în primele zile. Speriat după ce a văzut cum îi cad jucătorii pe bandă rulantă, Reghe a luat ieri o măsură neobişnuită.

Tehnicianul a decis ca dimineaţă să le ofere o pauză elevilor săi şi, în loc de antrenament, a hotărît ca recuperarea după efortul depus în amicalul cu Werder să se facă la centrul Spa al hotelului H10 Estepona Palace, acolo unde e cazată delegaţia roş-albastră.

Steliştii au mers la piscină, una cu apă termală, la saună, baie turcească şi, la final, au intrat pe mîna masorilor. Şedinţele dure de antrenament au fost reluate abia după-amiază, cînd Bourceanu şi compania s-au antrenat pe gazon.


Infirmeria Stelei din Spania

Jucător: Accidentare

Tătăruşanu: Dureri la spate

Georgievski: Recuperare după operaţie

Gardoş: Probleme musculare

Szukala: Entorsă la glezna stîngă

Filip: Fractură de tibie

Gabi Iancu: Probleme musculare

Robert Vîlceanu: Probleme musculare

"Pe mine nu mă interesează nici cum joacă echipa, nici rezultatele, vreau doar ca antrenamentele să se desfăşoare cum vrea staff-ul. Pînă acum este foarte OK, e chiar inuman cum se pregătesc băieţii" (Mihai Stoica, manager Steaua)

"Ştiam că vom avea jucători obosiţi, dar speram să nu se accidenteze nimeni. Jucăm din două în două zile, dar trebuie să ne intrăm în ritm. Sîntem pe drumul cel bun pentru că am jucat mult mai bine cu Werder decît o făcusem cu Nurnberg" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)

"E foarte greu în primul cantonament, am avut şi febră musculară, toate problemele unui sportiv. Totuşi, trebuie să strîngem din dinţi şi să muncim bine pentru că apoi ne va fi mai uşor în campionat" (Mihai Pintilii, mijlocaş Steaua)

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

"Nikolici vomita în loc să joace fotbal"

Viorel Moldovan, antrenorul celor de la Rapid, a fost întrebat dacă l-ar dori în Giuleşti pe fostul atacant al Stelei, Stefan Nikolici, iar tehnicianul l-a criticat dur pe muntenegrean la DolceSport: "Îmi aduc aminte de Nikolici pentru că mai mult l-am văzut vomitînd din taxiuri decît să joace fotbal. Dacă l-aş dori la Rapid? Acum l-aş fi luat, dar trebuia să stau după el, să îl păzesc. Sincer, nu am nevoie de el, nu e profilul meu, nu e genul meu de jucător. Ce să faci cu el? Are alte preocupări, să dea geamuri jos". Nikolici s-a transferat în Coreea de Sud la FC Incheon.

"Campioni pînă la meciul cu Petrolul"

Andrei Prepeliţă a vorbit despre transferurile pe care le-au făcut contracandidatele la titlu: "Sîntem fotbalişti de atît timp şi nu ne speriem de aşa ceva! Noi căutăm să ne facem meseria aici, să ne pregătim bine. În plus, avem un atu faţă de multe echipe, formăm un grup puternic şi putem să cîştigăm campionatul. Noi sîntem încrezători în forţele noastre. Dacă vom fi serioşi, nu vom avea probleme. E posibil ca pînă la meciul cu Petrolul să fim deja campioni, ar fi cel mai frumos aşa".

Semnal de alarmă pentru Iancu

După ce-a fugit din cantonamentul echipei naţionale de tineret, Gabriel Iancu, atacantul de 19 ani al Stelei, a intrat în colimatorul tehnicianului Bogdan Stelea. Acesta nu l-a mai convocat la reprezentativa de tineret, iar acum a vorbit din nou despre o posibilă selecţie a jucătorului: "Iancu trebuie să facă anumite lucruri ca să fie selecţionat din nou. Nu vreau acum să spun mai multe, ştie el mai bine ce are de făcut". După acest incident, Gigi Becali l-a amendat pe Iancu cu 100.000 de euro, prima de calificare în Champions League!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.