Liga 1

Gigi Becali vrea să se opereze: "Am dureri mari, nu pot dormi noaptea" » VIDEO A venit cu un guler cervical la proces

captura: Romania TV

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 20 January 2014

Gigi Becali va fi supus unei expertize medico-legale, care va fi făcută de Serviciul de Medicină Legală, au dispus, luni dimineaţă, magistraţii Tribunalului Constanţa, care au luat în discuţie cererea de întrerupere a pedepsei depusă de avocatul omului de afaceri, următorul termen fiind 29 ianuarie.

Procesul de la Tribunalul Constanţa a început în jurul orei 9.00, Gigi Becali purtînd un guler cervical şi spunînd că nu i s-a permis să poarte acest guler la Penitenciarul Jilava, fapt care i-a agravat afecţiunea, anunţă Mediafax.

VIDEO de la proces

Gigi Becali a solicitat magistraţilor întreruperea pedepsei din motive medicale, susţinînd că are nevoie de o operaţie la coloana cervicală.

"Eu cer întreruperea pedepsei pentru o afecţiune care nu poate fi tratată în regim penitenciar. M-am hotărît să fac operaţia. Am dureri mari, nu pot dormi noaptea. Vreau să fac această operaţie în străinătate, nu în România", a spus Becali în faţa instanţei.

El a precizat că suferă de această afecţiune de aproximativ 20-25 de ani, iar în tot acest timp a încercat să o trateze cu diverse remedii, inclusiv naturiste - venin de albine -, dar tratamentele efectuate nu au avut rezultate.

Becali a mai afirmat că a mers şi la o clinică specializată din Germania, iar medicii i-au spus că dacă nu se operează există riscul ca într-o zi să nu se mai poată mişca.

Ulterior, judecătoarea de la Tribunalul Constanţa a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, care va fi făcută de Serviciul de Medicină Legală, aceasta urmînd să stabilească dacă Becali suferă de o boală gravă, dacă această afecţiunea poate sau nu să fie tratată în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii şi dacă boala face imposibilă executarea pedepsei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.