Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a anunţat azi într-o conferinţă de presă, că în cadrul Adunării Generale a ligii s-a decis refacerea convenţiei cu FRF privind comisiile jurisdicţionale, astfel că acestea nu vor mai funcţiona la ligă, membrii lor fiind revocaţi.
"S-au făcut modificări în statutul LPF, sînt mai multe, una a fost legată de refacerea convenţiei cu FRF privind comisiile jurisdicţionale. Acestea merg de la LPF către FRF din motive obiective, iar membrii acestora au fost revocaţi în consecinţă.
Comisiile nu vor mai funcţiona la LPF, exista o problemă, dacă ajungeai la TAS, pierdeai, pentru că acolo nu erau recunoscute şi atunci am decis să le cedăm", a declarat Iorgulescu.
Adunarea Generală a LPF a avut loc, luni, la sediul LPF, în prezenţa preşedintelui FRF, Mircea Sandu, invitat de Gino Iorgulescu.
Sursa: Mediafax
{{text}}