Pintilii nu se mai antrenează din cauza accidentării din amicalul cu Union Berlin şi e suspect de leziune musculară.
Steaua se confruntă cu prima accidentare serioasă din timpul stagiului spaniol. Mihai Pintilii a ieşit după numai şapte minute petrecute pe teren în amicalul cu Union Berlin (1-1) şi este suspect de o recidivă a leziunii musculare care l-a chinuit şi de-a lungul primei părţi a sezonului.
E vorba despre accidentarea la muşchii aductori din cauza căreia Pintilii a ratat şi barajul cu Grecia, de calificare la Campionatul Mondial.
Mijlocaşul de 28 de ani nu s-a antrenat ieri, nici măcar nu a ieşit din hotel cînd echipa s-a deplasat la teren pentru şedinţa de pregătire. Un diagnostic exact, dacă este sau nu vorba despre o recidivă, va exista spre sfîrşitul săptămînii.
Reghecampf crede că sînt inevitabile problemele: "E o perioadă grea. Gardoş şi Szukala s-au resimţit şi ei, acum Pintilii a cedat în timpul amicalului cu Union Berlin. Sper să nu fie, totuşi, vorba despre o accidentare gravă a lui Pintilii".
10 meciuri, dintre care numai 8 ca titular, a disputat Pintilii din totalul de 17 ale Stelei în Liga 1. El a absentat des din pricina aceloraşi dureri musculare care-l obligă şi acum să ia o pauză
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Critici pentru Bogatinov
Deşi n-a apucat să joace în nici un meci pentru Steaua, noul portar al campioanei, Martin Bogatinov, a fost criticat de Bogdan Stelea la DolceSport: "Din momentul în care au trecut 4 meciuri, e un semn de întrebare că nu apără deloc. Începi să te întrebi de ce. Ori are probleme de ordin fizic, oric nu e într-o formă foarte bună, ori nu e bine pregătit. Dacă nu este accidentat, pentru mine e clar că nu a venit ca un portar titlular la Steaua!". Conform oficialilor stelişti, Bogatinov va debuta chiar în meciul de astăzi cu FC Baku.
Nikolici, amendat cu 120.000 de euro!
Muntenegreanul Stefan Nikolici a plecat liber de contract de la Steaua şi a semnat cu formaţia Incheon United din Coreea de Sud: "La Steaua au fost şi perioade bune, şi rele, dar lucrurile bune s-au uitat repede. Eu şi Iancu sîntem singurii jucători care am fost amendaţi cu 120.000 de euro, prima de calificare în Ligă! Asta e, am lăsat şi eu banii ăştia numai ca să plec liber. Nu vreau să vorbesc de Reghecampf. În rest, le mulţumesc adevăraţilor fani".
"Steaua nu m-a vrut"
Florin Răducioiu a dezvăluit în premieră că prima echipă la care a mers să dea probe cînd era copil a fost Steaua: "Tatăl meu m-a dus la Steaua la 8 ani şi jumătate! A fost prima echipă unde am dat probe, dar am fost respins pentru că eram prea slab, aveam un fizic subţirel. După aia am fost la Dinamo şi am fost luat imediat".
{{text}}