Verdictul în cazul Monicăi Iacob-Ridzi cumulează 16 ani şi 6 luni de închisoare, dar după contopire a primit 5 ani cu executare
Ieri, la ora 16,00, în clădirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era linişte, singurii oameni prezenţi pe culoare fiind jandarmii, care asigurau paza. Toate şedinţele de judecată erau pustii, doar una, de la etajul unu, rezervată Secţiilor Unite, era pregătită pentru citirea deciziei de pronunţare în procesul "2 Mai - Ridzi". Din cei 12 inculpaţi, în sală şi-au făcut apariţia doar trei foşti angajaţii ai MTS: Marius Mărcuţă, consilier investiţii, Paul Diaconu, director economic, şi Dan Toia, director achiziţii publice.
Cu o întîrziere de 45 de minute, judecătorul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a intrat în sală şi a început să citească Sentinţa nr. 17 din 27 ianuarie 2014. Monica Iacob-Ridzi a fost găsită vinovată pentru toate capetele de acuzare şi a primit 5 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, 3 ani pentru fals intelectual, 4 ani pentru fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, un an şi 6 luni pentru uz de fals şi 3 ani pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii. Pedepsele au fost contopite şi a rămas cea mai mare, cea de 5 ani plus 3 ani de interdicţie a unor drepturi.
Cu executare au mai primit două persoane: Ioana Vîrstă, consiliera fostului demnitar, a primit tot 5 ani de închisoare, iar Paul Diaconu, 2 ani şi 6 luni cu executare. Şi restul de 9 inculpaţi au fost găsiţi vinovaţi la toate capetele de acuzare, dar au primit între 2 şi 3 ani cu suspendare.
Instanţa a mai decis ca toţi să plătească, în solidar, prejudiciul de 2,7 milioane de lei, cheltuielile de judecată şi a dispus sechestru asiguratoriu pe proprietăţile personale ale celor 12.
După 45 de minute, la ora 17:30, judecătorul ICCJ a terminat de citit sentinţa
PEDEPSE
Monica Iacob-Ridzi 5 ani cu executare
Ioana Vîrstă 5 ani cu executare
Paul Diaconu 2 ani şi 6 luni cu executare
Marius Mărcuţă 3 ani cu suspendare
Mircea Florin 2 ani şi 6 luni cu suspendare
Octavian Dragomir 3 ani cu suspendare
Claudia Radu 2 ani şi 6 luni cu suspendare
Daniela Popa un an cu suspendare
Dan Toia 3 ani cu suspendare
Răzvan Udangiu 3 ani cu suspendare
Bogdan Iacobescu 3 ani cu suspendare
Marius Negrea 3 ani cu suspendare
CTP: "Decizia o să mai provoace reacţii de genul Justiţia e băsistă?!"
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat ieri condamnarea în primă instanţă a fostului ministru la cinci ani de închisoare. "Tot cinci ani au trecut de la faptele în discuţie, rămîne de văzut cîţi ani vor trece pînă la sentinţa definitivă. Deocamdată, doamna Ridzi nu e la închisoare, spre deosebire de Năstase. Ar fi interesant dacă o astfel de decizie a justiţiei mai provoacă reacţii de genul Justiţia e băsistă, condamnă politic diverse persoane. Acum ce reacţie are Ponta?", a afirmat CTP la postul de televiziune Digi24. "Dacă nu ar fi existat ancheta Gazetei Sporturilor, nu am fi avut niciodată un caz Ridzi, nu le stătea prin gînd domnilor de la DNA să se ocupe de acest caz. Cătălin Tolontan şi jurnaliştii de la GSP TV au forţat lucrurile, ei erau calomniaţi regulat de această doamnă, care era foarte puternică atunci, în regimul PD-ului aflat la guvernare", a adăugat acesta. Jurnalistul apără independenţa DNA şi a procurorilor. "Atunci, deciziile lor le aparţin, nu pot să le spun «Duceţi-vă şi anchetaţi şi în cazul Udrea. Ne rămîne, ca jurnalişti, să constatăm că nu au reacţie în legătură cu Udrea»".
Ridzi îşi apără cauza on-line
După anunţarea sentinţei ICCJ, fostul ministru al sportului a postat pe blogul personal o declaraţie de presă în care a apreciat soluţia pronunţată de instanţă ca fiind profund netemeinică. "Cum este posibil să condamni un ministru pentru că ar fi abuzat de funcţie şi că ar fi plătit unor societăţi comerciale nişte bani, în condiţiile în care s-au depus documente în instanţă din care reiese că ministrul în funcţie nu a dispus aceste plăţi prin semnarea ordonanţelor de plată? Cum este posibil să condamni pe cineva pentru abuz în funcţie făcut cu intenţie cît timp au fost martori şi coinculpaţi care au spus că acea persoană nu a ştiut nimic? Cum poate fi condamnată o persoană pentru ştergerea unor mailuri în condiţiile în care există declaraţii ale unor martori care recunosc că o asemenea faptă nu s-a comis din dispoziţia ei?" sînt întrebări ridicate de Ridzi şi la care nu are răspuns. "Voi declara, prin avocatii mei, recurs şi sper ca instanţa superioară să se aplece asupra limitelor şi responsabilităţilor funcţiei de ministru în lumina probelor din dosar".
{{text}}