Campioana HCM Constanţa nu a avut nici un fel de emoţii cu Ştiinţa Bacău, echipa care de trei ani se chinuie să îi ia faţa.
Amînat din cauza vremii, debyul Ligii Naţionale masculine s-a disputat aseară la Constanţa. Campioana ultimelor cinci ediţii, HCM Constanţa a făcut legea în România în ultimii ani. Bacăul a încercat să le fure "coroana", dar de fiecare dată "marinarii" au ajuns primii pe podium.
Aseară, echipa antrenată de selecţionerul României, Eliodor Voica, s-a ţinut scai de Constanţa 26 de minute. A fost de ajuns ca gazdele să fructifice cîteva contraatacuri consecutive, pentru ca meciul să capete o evoluţie într-un singur sens.
Motorul Csepreghi
Forţa Constanţei în meciul de ieri a venit pe axa Popescu - Csepreghi (8 goluri) - Toma (9 reuşite). Portarul Mihai Popescu a obişnuit deja cu paradele sale senzaţionale, Toma e extrema metronom din ultimii ani, dar Csepreghi trecea printr-o perioadă anostă.
"Micul Karabatici", aşa cum a fost el numit, şi-a revenit însă şi a fost omul meciului în faţa Bacăului. Csepreghi a marcat din toate poziţiile, fiindu-le greu moldovenilor să-l oprească.
"Am muncit mult în perioada de pauză şi asta s-a văzut. Sîntem mulţumimţi că am bătut Bacăul ", a declarat Csepreghi.
"Constanţa rămîne principala favorită la cîştigarea titlului. Mai e de jucat play-off-ul, se mai pot întîmpla multe, dar Constanţa porneşte cu prima şansă", a recunoscut Eliodor Voica.
În luptă cu Turda
După înfrîngerea de la Constanţa, Bacăul pare că a pierdut contactul cu primele două clasate. Surprinzător, Constanţa rămîne să se bată pentru primul loc cu Potaissa Turda, o echipă fără mari vedete, dar care a avut pînă acum un parcurs impecabil.
HCM şi Potaissa au cîte 38 de puncte în clasament, cu şapte mai multe decît Bacăul, fiind singurele formaţii neînvinse după 14 etape. Constanţa are însă avantajul că va juca returul cu Turda pe teren propriu, după ce în tur, în Ardeal, cele două au încheiat la egalitate, 23-23.
{{text}}