Fotbal   •   Liga 1   •   U Cluj

Se face moldovean? » Valentin Lemnaru a fost contactat de federaţia de la Chişinău, care i-a propus să evolueze pentru "naţionala" Moldovei

Valentin Lemnaru

Articol de Vlad Ispas   —  sâmbătă, 01 februarie 2014

Vîrful de 29 de ani a făcut un tur de campionat foarte bun, după transferul de la Pandurii la U Cluj, reuşind să marcheze 7 goluri în 12 meciuri. Evoluţia lui Valentin Lemnaru le-a atras atenţia oficialilor de peste Prut, care au intrat în contact cu atacantul pentru a-i face o propunere: să evolueze pentru prima reprezentativă a Moldovei!



Vali nu închide poarta unei eventuale "naturalizări" şi se declară încîntat de idee: "M-a sunat cineva, dar nu e nimic concret pînă acum. Prea multe nu pot să spun, dar dacă s-ar rezolva, m-aş duce, de ce nu?! E o onoare să joc pentru o echipă naţională", a spus Lemnaru pentru citynews.ro.



Lemnaru nu are, aparent, nici o legătură cu Republica Moldova, atacantul fiind născut la Călăraşi. În perioada 2011-2013, vîrful a evoluat pentru Pandurii, iar în septembrie anul trecut U Cluj l-a transferat de la Tîrgu Jiu. În trecut, Vali a mai jucat pentru Dunărea Călăraşi, Dinamo, UTA şi Astra.





23 de goluri în 99 de meciuri a reuşit Lemnaru în Liga 1





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.