Liga 1

Victor Ponta propune eliberarea lui Gigi Becali: "A fost depusă o cerere de graţiere"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 03 February 2014

Premierul Victor Ponta a dezvăluit că s-a făcut o cerere la Ministerul Justiţei pentru graţierea lui Gigi Becali.

Eliberarea patronului Stelei depinde acum de ministrul Justiţiei şi de preşedintele Traian Băsescu.

"Există o cerere făcută la Ministerul Justiţiei, ministrul Justiţiei m-a informat şi urmează să ia o decizie.

Eu cred că....nu, nu pot să spun. Dacă aş fi ministrul Justiţiei, aş propune preşedintelui acest lucru, dar nu sînt, este o decizie care aparţine ministrului Justiţiei.

Noi am căzut în nebunia asta în care toată lumea trebuie să stea la închisoare.

Ar trebui să ne gîndim la beneficiul societăţii: ce e mai important, să îl ţin în închisoare sau să fie liber", a spus Victor Ponta pentru Antena 3.

Victor Ponta a anunţat că există mai multe astfel de cereri de graţiere, însă cea mai cunoscută este a lui Gigi Becali.

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.