Ministrul sporturilor din Rusia, Vitali Mutko, a anunţat că la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci, din 7 februarie, vor asista aproximativ 70 de şefi de stat.
"Poate că unii oameni nu vor veni, dar fiecare şef de stat are planurile sale, viziunile sale. Dar în orice caz, Jocurile Olimpice sînt despre sportivi, asupra lor trebuie să ne concentrăm", a spus Mutko.
Între cei 70 nu se vor afla însă şi preşedintele american Barack Obama, premierul britanic David Cameron, şeful statului din Franţa, Francois Hollande, sau preşedintele german Joachim Gauck, ultimul invocînd nerespectarea drepturilor omului de către Rusia.
Printre lideri se vor afla Regele Norvegiei, Harald al V-lea, premierul Erna Solberg şi preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.
Victor Ponta, premierul României, va fi şi el prezent la deschidere, participînd şi la dineul oferit de preşedintele rus, Vladimir Putin.
La ediţia precedentă de la Vancouver 2010, doar 12 şefi de stat au fost prezenţi la ceremonia de deschidere.
{{text}}