Poveştile cu adevărat captivante scot în faţă sentimentele pe baza cărora se construieşte spiritul olimpic: generozitatea, sacrificiul şi respectul. Toate acestea au ieşit la iveală în semifinala de la schi fond masculin.
Rusul Anton Gafarov a alunecat într-o curbă, a căzut şi şi-a avariat unul dintre schiuri. După 10 secunde petrecute întins pe zăpadă, atletul în vîrstă de 27 de ani s-a ridicat şi a început marea corvoadă de a încerca să termine cursa în faţa publicului rus. Departe de orice speranţă de calificare, Anton Gafarov s-a zbătut cît a putut să ajungă la final, acolo unde îl aşteptau familia, prietenii şi fanii ruşi entuziasmaţi, însă, după ce a trecut culmea unui deal, a alunecat şi schiul i-a pocnit în două.
În acest punct al cursei, părea că Anton va fi nevoit să se resemneze. De pe margine, un domn îmbrăcat în haine oficiale a fost văzut apropiindu-se de atlet. Necunoscutul a îngenunchiat, i-a desprins schiul rupt şi i-a pus unul nou în loc.
Fără să piardă timpul, Gafarov i-a mulţumit, a continuat aventura şi a terminat cursa în uralele spectatorilor. Mai tîrziu, s-a aflat că necunoscutul este antrenorul echipei Canadei, Justin Wadsworth. "Cînd l-am văzut pe Anton căzut şi chinuindu-se, era ca şi cum aş fi văzut un animal blocat într-o capcană. Nu puteam să stau şi să mă uit, fără să fac ceva", a explicat Wadsworth.
Sporturi • Jocurile Olimpice de la Soci 2014 • SCHI FOND
Olimpiada înseamnă generozitate şi respect: povestea emoţionantă trăită de rusul Anton Gafarov la proba de schi fond de la Soci!
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 12 februarie 2014
Unele dintre cele mai emoţionante poveşti de la Olimpiadă nu au legătură cu medaliile, podiumurile sau întrecerile dintre lideri, scrie USA Today.
{{text}}