Dario Cologna este deja dublu campion olimpic. Ieri a cucerit aurul în cursa de 15 kilometri, după ce se poleise şi în proba de schiatlon.
Ieri, Dario Cologna a luptat din nou pentru aur la Soci. După 15 kilometri grei, diferenţa faţă de următorul clasat, suedezul Olsson a fost imensă, 28,5 secunde, reprezintă un detaliu impresionant.
Elveţianul (27 de ani) este rege la cross-country, fără doar şi poate, şi va agăţa cele două medalii alături de cea cucerită şi acum patru ani, la Vancouver, tot în cursa de 15 kilometri liber. Cu acea ocazie, Cologna devenea primul campion olimpic din Elveţia la schi fond, iar acum a demonstrat că s-a menţinut, ba chiar a evoluat.
Tot el este şi campionul mondial en titre la 30 de kilometri urmărire. La Soci, la sporturi individuale, numai el şi biatloniştii Daria Domraceva şi Martin Fourcade de la biatlon se pot mîndri cu două medalii de aur.
Accidentări cu noroc
În noiembrie 2013, lucrurile intraseră în umbră pentru Dario Cologna. În timpul unui jogging, el şi-a rupt ligamentele gleznei şi a fost operat, revenind pe zăpadă de-abia în ianuarie.
Se pare însă că accidentările nu sînt deloc un obstacol pentru elveţian. Şi înainte de Olimpiada din 2010, din Canada, a avut o problemă, e adevărat, una mai mică. Atunci a avut un muşchi de la picior întins.
Cologna a pus schiurile în picioare la 5 ani. Dar nu pe cele de fond, ci pe cele de alpin. La cross-country a trecut în 1998, cînd avea deja 12 ani. Este atletul anul în Elveţia, ţară pe care o reprezintă, deşi are şi cetăţenia italiană.
Îi place foarte mult să joace fotbal, sport pe care l-a şi practicat, mai întîi ca atacant, apoi ca mijlocaş, şi ţine cu AC Milan.
Şi probabil visează deja la Olimpiadele viitoare.
11 victorii are Dario Cologna în etape Cupei Mondiale de schi fond
3 medalii olimpice de aur a cîştigat elveţianul
"Este uimitor. Nu mi-a venit să cred că am luat primul aur, după ce am fost accidentat. Acum l-am luat şi pe cel de-al doilea. Am făcut cursa perfectă. Ştiam că va fi greu şi am venit pregătit" (Dario Cologna, dublu campion olimpic la Soci)
{{text}}