Jocurile Olimpice de la Soci 2014

Oshie a bătut Rusia! » SUA s-a impus dramatic în meciul cu gazdele Jocurilor Olimpice, 3-2

+3 Foto
T.J. Oshie sărbătoreşte golul victoriei de ieri, în timp ce pe fundal ruşii au rămas încremeniţi la mantinelă // Foto: Reuters

Articol de Luminiţa Paul  —  Monday 30th of November -0001 12:00

O posibilă finală s-a disputat ieri, în grupe, iar americanii s-au impus dramatic în faţa gazdelor după executarea penaltyurilor. T.J. Oshie a transformat 4 din cele 6 lovituri pe care le-a executat!

Dacă ar fi fost meciul pentru medalia de aur, s-ar fi numit "Al doilea miracol pe gheaţă", aluzie transparentă la acel moment magic, unic din istoria hocheiului olimpic. S-a petrecut în 1980, la Lake Placid, cînd o echipă americană tînără, lipsită de experienţă, formată din jucători de colegiu şi din amatori, învingea URSS-ul, considerată cel mai tare team al momentului.

Acum vremurile sînt altele, asemenea întîmplări frumoase n-ar mai avea loc pe scena imensă, strălucitoare a sportului mondial. Acum mulţi jucători, şi americani, şi ruşi, evoluează în NHL, puternicul campionat nord-american. Acum totul e mult mai pragmatic, mai calculat, dar nu mai lipsit de spectaculos. În acest context s-au întîlnit ieri SUA şi Rusia în grupa A a preliminariilor la JO de la Soci: cu jocul de azi şi amintirile de acum 34 de ani.

Egal la final
Antrenorul american Dan Blysma declara modest că ai lui nu sînt atît de talentaţi precum ruşii. Corect, se putea spune, după ce Daţiuk a deschis scorul în partea a doua, prima fiind una cu porţile intacte. Dar n-a durat, Fowler egalînd pe finalul reprizei. În ultima, SUA a trecut în faţă cu reuşita lui Pavelski, dar peste 4 minute Daţiuk a făcut dubla. A mai fost un gol al ruşilor, Tiutin scuturînd plasa, dar poarta nu era pe poziţia ei, ceea ce a dus la anulare.

Omul cu penaltyul
2-2, încă 5 minute de prelungiri 4 contra 4 pe gheaţă care trec iute, fără gol, şi se ajunge la penaltyuri. Cîte trei executanţi de fiecare, dar numai Oshie pentru SUA şi Kovalciuk pentru Rusia marchează. Altă serie, Kovalciuk abia şi-a tras sufletul şi porneşte iar, dar trage pe lîngă poartă!

Oshie ratează şi el, iar Daţiuk pune Rusia în frunte. Cine urmează pentru americani? Cum cine? Tot Oshie, care saltă pucul şi egalează. Încă un gol pentru Kovalciuk, încă unul pentru Oshie. Apoi Daţiuk trage direct în portarul Quick şi toată gheaţa coboară pe umerii lui T.J. Oshie. Al şaselea penalty executat de el. Şi reuşeşte!

SUA se impun cu 3-2 scor final, dînd o lovitură dură la moralul gazdelor, privite din tribună de un preşedinte Putin încruntat. Mai e însă destul pînă la capăt.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.