Liga 1

Back in business » Adrian Sălăgeanu a fost reprimit în lotul primei echipe la Vaslui

În prima parte a campionatului, Sălăgeanu a marcat o dată în 15 meciuri // Foto: Gabriel Tănase (Vaslui)

Articol de Cristian Lapa  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Sălăgeanu a fost rechemat la echipă, iar noile achiziţii ale moldovenilor au făcut primul antrenament în Vaslui.

Fundaşul stînga de 30 de ani e în ultimele 6 luni de contract, dar din cauza unor restanţe salariale, a intrat în conflict cu oficialii clubului. Adrian Sălăgeanu a fost exclus din lot şi a încercat să-şi găsească alt angajament în această iarnă, însă fără succes.

Conducerea a decis să îl cheme înapoi pe apărător şi să îl folosească pînă la finalul sezonului, cînd îi va expira înţelegerea.

Sălăgeanu nu a fost singura noutate de la baza de pregătire a moldovenilor. Din retur, anternorul Liviu Ciobotariu se va putea baza pe sud-americanii Matias Abelairas, Mauricio Cuero şi Gil Bahia. Nou-veniţii n-au mai evoluat niciodată în Europa şi au fost şocaţi de temperaturile scăzute din România.

"Nu sîntem obişnuiţi cu temperaturi scăzute. E foarte frig. Sînt totuşi încîntat că joc la o formaţie din Europa. Sper să fac o treabă cît mai bună aici şi cei care au avut încredere în mine să fie mulţumiţi", a spus Gil Bahia, noul fundaş dreapta al galben-verzilor.

La primul antrenament a fost prezent şi senegalezul Pape M'Boup, jucător ce va semna o înţelegere cu vasluienii în zilele următoare.

7 grade au fost ieri în Vaslui, temperatură ce i-a speriat pe sud-americanii abia transferaţi. În urmă cu două săptămîni, în zonă s-au înregistrat şi minus 22 de grade Celsius

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.