Sporturi   •   Jocurile Olimpice de la Soci 2014   •   BOB

Echipajul masculin de bob a obţinut cea mai bună clasare a României la Soci

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 17 februarie 2014

Echipajul masculin de bob două persoane format din Nicolae Istrate şi Florin Crăciun s-a clasat pe locul 17 în concursul olimpic, acesta fiind cel mai bun rezultat al reprezentanţilor României la Jocurile Olimpice de la Soci, informează site-ul oficial al competiţiei.

Pînă la acest rezultat, cele mai bune clasări ale românilor la Soci au fost de două ori locul 21 (Eva Tofalvi la biatlon în probele de individual şi start în bloc).

Nicolae Istrate şi Florin Crăciun au fost cronometraţi în cele patru manşe cu timpul total de trei minute, 48 de secunde şi 98 de sutimi.

Medalia de aur a fost cîştigată de echipa Rusia 1 (Alexander Zubkov/Alexei Voevoda) cu timpul de 3 minute, 45 de secunde şi 39 de sutimi.

Medalia de argint a revenit echipajului Elveţia 1 (Beat Hefti/Alex Baumann), care au avut o întîrziere de 66 de sutimi, în timp ce medalia de bronz a fost obţinută de SUA 1 (Steven Holcomb/Steven Langton), care au ajuns la final cu 88 de sutimi în plus faţă de Rusia 1.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.