Fotbal   •   Liga 1   •   CFR

A treia achiziţie » CFR Cluj a transferat un jucător format la Olympique Marseille!

Ammari ar putea debuta în Gruia, contra Vasluiului, în cazul în care legitimarea sa se va face în timp util

Articol de Cosmin Prişcă   —  miercuri, 19 februarie 2014

Vasile Miriuţă a cerut întăriri în linia ofensivă în această iarnă, iar oficialii clubului din Gruia i-au făcut pe plac: l-au transferat pe Najib Ammari.

Mijlocaşul de 21 de ani preferă să evolueze în spatele vîrfului, în sistemul 4-2-3-1, însă acesta poate evolua şi în flancuri, francezul de origine algeriană remarcîndu-se prin viteză şi tehnică. Najib este al treilea venit în această iarnă la CFR, după mijlocaşul Aitor Monroy, de la Ceahlăul, şi fundaşul Tiago Lopes, de la Covilha (Portugalia II).



Ammari a început fotbalul la juniorii lui Olympique Marseille şi, chiar dacă a fost în lotul echipei mari în prima parte a sezonului 2012-2013, nu a reuşit să bifeze nici un minut în partidele oficiale. În partea a doua a campionatului, a fost cedat în liga a treia franceză, la Rouen. În vara lui 2013, a fost transferat în Bulgaria, la Cernomoreţ Burgas, unde a avut o primă parte de sezon bună, reuşind 6 goluri în 19 partide.





250.000 de euro este cota francezului pe transfermarkt.de





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.