Steaua a reuşit şi a doua victorie din 2014, 2-0 cu Universitatea Cluj, şi s-a distanţat la 3 puncte de Astra Giurgiu.
La finalul partidei, Adi Popa, marcatorul primului gol al întîlnirii, a vorbit după cele două succese ale roş-albaştrilor şi l-a caracterizat pe Lucian Sînmărtean:
"A fost un meci mai disputat decît cel cu Chiajna. Am intrat puţin mai greu în ritm după meciul cu Chiajna. Am depus efort mare şi din acest motiv am avut ceva probleme, am jucat la doar 3 zile.
În două meciuri am dat 6 goluri, eu zic că e bine, nu? Trageţi dumneavoastră concluziile.
Sînmărtean pictează, o arată de fiecare dată.
Sînt sigur că vom continua seria victoriilor şi cu Dinamo", a spus Adi Popa la Digisport.
{{text}}