PATINAJ ARTISTIC. Ruşii cu baletul, americanii cu aurul
Proba de dans de la patinaj artistic a fost cîştigată de cei care s-au păstrat pe prima poziţie de-a lungul întregului concurs. Americanii Meryl Davis şi Charlie White au mizat pe o interpretare sensibilă şi spectaculoasă a Şeherezadei. Medalia de argint a revenit cuplului canadian format din Tessa Virtue şi Scott Moir, ce au patinat tot pe acorduri clasice. Pe locul al treilea s-au clasat ruşii Elena Ilinih şi Nikita Kaţalapov, care au fost cei mai aplaudaţi de publicul lor de acasă. Tinerii ruşi au alunecat pe gheaţă aducînd privitorilor Lacul lebedelor al lui Ceaikovski.
HOCHEI PE GHEAŢĂ. Rusia şi Slovenia în "sferturi". Slovenia şi Rusia au reuşit calificarea în sferturile de finală ale turneului masculin de hochei. Cele două echipe au trecut cu acelaşi scor, 4-0, de adversarii din play-off, Austria, respectiv Norvegia. Slovenii, care în grupe au învins, surprinzător, şi Slovacia, nu au avut emoţii cu austriecii. Au condus cu 2-0 după prima repriză, punctînd apoi cîte o dată şi în partea a doua şi a treia. Rusia, în schimb, a avut nevoie de 25 de minute pentru a marca în poarta norvegienilor. Radulov şi Kovalciuk au stabilit scorul după repriza a doua, alte două reuşite fiind marcate de hocheiştii gazdă în doar 27 de secunde, în ultimul minut, atunci cînd nordicii scoseseră portarul şi căutau măcar golul de onoare. În "sferturi", Rusia va întîlni Finlanda, iar Slovenia va juca împotriva Suediei.
SCHI ALPIN. Aksel Lund Svindal nu va mai lua startul în proba de slalom uriaş de azi, de la Soci. Schiorul norvegian şi-a încheiat mai repede participarea la JO, după ce a dezvoltat o reacţie alergică încă din primele zile petrecute la Soci. "Cred că e din cauza cimentului din aer, e ca un praf fin", a spus el. "Am aflat că mai mulţi sportivi au aceeaşi problemă. Am luat medicamente, dar nu sînt sută la sută. Strănut, îmi curg nasul şi ochii. E o decizie grea, dar m-am gîndit la ea de ceva vreme". Anunţat drept unul dintre favoriţi, el nu a urcat pe podium, încheind pe 4 la coborîre, pe 7 la Super G şi pe 8 la supercombinată.
SĂRITURI CU SCHIURILE. Germania, aur la echipe. Severin Freund a efectuat ultima săritură în proba pe echipe de luni seară, disputată pe trambulina mare. "Mai greu a fost să aştept rezultatul, notele arbitrilor", a declarat el. Pînă la urmă, Germania, cu Andreas Wank, Marinus Kraus, Andreas Wellinger şi Freund, a devansat Austria lui Morgenstern şi Schlierenzauer cu 2,7 puncte. Bronzul a revenit Japoniei, Noriaki Kasai cucerind o nouă medalie la JO la distanţă de 20 de ani de prima, cea de la Lillehammer 1994.
{{text}}