Legendarul Serghei Bubka, fost deţinător al recordului mondial la săritura cu prăjina şi actual preşedinte al Comitetului Olimpic din Ucraina, a făcut un apel la autorităţile ţării sale pentru a opri violenţele de la Kiev.
În ultimele zile, ciocnirile dintre poliţie şi protestarii care cer o apropiere mai mare a Ucrainei de Uniunea Europeană s-au soldat cu 25 de morţi şi peste 1000 de răniţi, inclusiv 5 jurnalişti.
Bubka s-a declarat "şocat de ceea ce se întîmplă în ţara mea natală, mai ales pentru că violenţele se petrec în timpul Olimpiadei de la Soci. Rog toate părţile implicate să oprească violenţele acestea care ne-au adus ţara la marginea catastrofei. Sînt dispus să fac orice pentru a sprijini o schimbare paşnică deoarece îmi iubesc patria şi pe oamenii săi şi cred în viitorul nostru, împreună".
{{text}}