Fostul jucător al echipei Dinamo Ion Pîrcălab a fost cooptat în cadrul departamentului de scouting al clubului, unde îşi va desfăşura activitatea alături de alături de Ionel Augustin, Octavian Marin şi Iulian Oprea.
“Mă bucur că fac parte din noul proiect al clubului. Sînt convins că echipa va reveni în fotbalul românesc cu sprijinul tuturor dinamoviştilor. Activitatea departamentului de scouting este foarte bine definită în cadrul clubului. Vom căuta fotbalişti de valoare în toată ţara sau în străinătate, aşa cum a fost cazul lui Bilinski, vom merge la meciuri, vom monitoriza evoluţiile tinerilor cu perspective reale de a îmbrăca tricoul lui Dinamo.
Cu experienţa acumulată de-a lungul timpului, fiecare trebuie să susţină acest proiect pentru că Dinamo înseamnă performanţă! Cu această mentalitate de învingător am obţinut trofee în Ştefan cel Mare şi aşa trebuie să crească toate generaţiile!”, a declarat Pîrcălab pentru site-ul oficial al lui Dinamo.
Ion Pîrcălab:
Campion al României cu FC Dinamo Bucureşti (4): 1962, 1963, 1964, 1965
Cupa României cu FC Dinamo Bucureşti (2): 1964, 1968
Vicecampion al Franţei cu Olympique Nîmes (1): 1972
În Liga I: 232 jocuri / 66 goluri
În Liga I pentru FC Dinamo Bucureşti: 194 jocuri / 53 goluri
În Ligue I (Franţa 1): 83 jocuri / 20 goluri
În cupele europene: 20 jocuri / 5 goluri
În echipa naţională: 38 jocuri / 5 goluri (debut: 08.10.1961 / România - Turcia 4-0)
Cariera de antrenor: UTA , Gloria Buzău, Sportul Studenţesc, IMUM Medgidia, Progresul Pucioasa, Aversa Bucureşti, Lotul naţional UEFA 95
{{text}}