Ciclism

E oficial: Fabian Cancellara va ataca recordul orei în 2014!

Fabian Cancellara este unul dintre cei mai puternici cicliști din lume, foto: pelotoncafe.com.au

Articol de Mitică Docan   —  miercuri, 19 februarie 2014

Echipa Trek a confirmat că elveţianul Fabian Cancellara va ataca recordul orei din ciclism în acest an.

Deşi Gazzetta dello Sport anunţă că rutierul în vîrstă de 32 de ani va face încercarea pe velodromul mexican Aguascalientes, recunoscut pentru viteza sa, managerul echipei Trek spune că "nu s-a luat încă o decizie oficială în privinţa datei şi a locului".



"Discutăm cu administratorii mai multor velodromuri din lume, dar nu e nimic semnat. În ceea ce priveşte data, pot să vă spun sigur că nu va fi imediat după clasice (aprilie-mai)", a explicat Luca Guercilena, managerul lui Trek şi omul care îl va ghida pe Cancellara în încercarea sa.



În condiţiile în care "Spartacus" se antrenează pentru CM din septembrie, e de presupus că elveţianul îşi va aranja încercarea în jurul acelei luni. "Avem o echipă de ingineri dedicată acestui proiect. După Paris-Roubaix, vom avea mai multe detalii despre ce vom face".



Ce este recordul orei în ciclism?

Recordul orei este una dintre cele mai simple competiţii din ciclism şi este stabilit după un criteriu simplu: ce distanţă poate să parcurgă un ciclist într-o oră.



Actualul record este de 49.7 kilometri şi a fost bifat de cehul Ondrej Sosenka la Moscova, pe 19 iulie 2005, însă proba a intrat într-un con de umbră după ce niciun ciclist de prestigiu nu s-a mai încumetat să atace disciplina.



Pentru a omologa recordul, "Spartacus" va fi nevoit să ruleze în aceleaşi condiţii ca belgianul Eddy Merckx, cel care a parcurs 49.431km în 1972, record întrecut cu foarte multă dificultate de alţi atleţi. Cancellara va concura timp de 60 de minute pe un velodrom, fără cască ajutătoare, cu un echipament standard oferit de Uniunea Ciclistă Internaţională.



Cine este Fabian Cancellara?

Fabian Cancellara a cochetat cu ideea încă din 2009, atunci cînd a anunţat pentru prima oară că vrea să doboare recordul orei. Multiplu campion mondial şi olimpic în proba de contratimp, elveţianul este una dintre cele mai indicate persoane pentru a stabili o nouă bornă în această disciplină.



Cancellara face cît o divizie de ciclişti. La 1.85 metri, cîntărind 82 de kilograme, elveţianul se foloseşte de motorul cu care a fost înzestrat de Dumnezeu pentru a domina sezonul de primăvară, bifînd de-a lungul carierei 3 Paris-Roubaix, două Tururi ale Flandrei şi un Milano-Sanremo.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.