Bombă pe patinoar la Soci! Finlanda a învins cu 3-1 Rusia pe patinoar şi a lăsat echipa ţării gazdă doar ca spectatoare a ceea ce va urma în privinţa hocheiului de la Olimpiadă.
Va fi o semifinală nordică, Finlanda urmînd să dea peste marea rivală, Suedia. Golul doi a fost reuşit de către veteranul Teemu Selanne, o legendă vie a hocheiului, încă în activitate la 43 de ani şi 7 luni.
Teemu Ilmari Selanne este supranumit "Scînteia finlandeză". Iar jucătorul care împlineşte 44 de ani pe 3 iulie nu şi-a pierdut nici îndemînarea, nici viteza. Profesionist din 1987, în NHL din 1988! Nordicul este "aripă" la Anaheim Ducks, după ce-a mai evoluat în ţara sa la Jokerit, apoi în cel mai puternic şi mai spectaculos campionat de hochei, în NHL, la Winnipeg Jets, apoi la San Jose Sharks şi Colorado Avalanche.
Nu-şi cunoaşte tatăl, a fost educator la grădiniţă
Hocheistul este un star în ţara sa, fiind subiectul unui documentar extrem de apreciat. În tinereţe, a cochetat şi cu fotbalul, dar s-a dedicat sportului ce l-a făcut celebru. La fotbal, mergea cu fratele său geamăn, Paavo. Mai are un al treilea frate, pe Panu, toţi fiind crescuţi de mama sa, Liisa, şi de tatăl vitreg, Ilmari Selanne, chiar dacă soţii au divorţat pe vremea cînd cariera jucătorului cunoştea o pantă ascendentă. Tatăl biologic al lui Teemu este necunoscut! Puştiul Teemu a făcut şcoala de marketing, iar timp de 3 ani a fost educator pentru copiii unei grădiniţe.
"Cît mai continuă?"
O maşină de goluri pe gheaţă, Selanne a fost nevoit să se confrunte şi cu numeroase accidentări, însă niciodată n-a lăsat crosa din mînă. Cu toate că a cochetat cu retragerea în 2008. "Va mai continua încă un sezon?" este întrebarea clasică pe care pasionaţii de hochei, dar şi specialiştii din NHL şi-o pun la începutul fiecărei ediţii de NHL. Hocheistul, alături de soţie şi de cei trei copii ai lor, trăiesc în California, acolo unde partener de afaceri la un restaurant. Înainte, a mai avut patru astfel de localuri în ţara natală, vrea să se dedice afacerilor după ce-şi va atîna crosa şi ghetele în cui.
A fost şi la raliuri
Este un avid colector de maşini, a participat la Campionatul Mondial de Raliuri, de două ori, terminînd Raliul Finlandei pe locul 33, în 1997, şi pe 24, în 1998. A concurat sub pseudonim, Teukka Salama, ce s-ar traduce prin "Teddy Scînteie". Este iubit şi stimat în Finlanda, a fost votat drept cel mai sexy bărbat al ţării de către revista de modă Eeva.
Recordurile finlandezului:
- Prima oară cînd s-a afirmat în NHL, finlandezul a înscris 76 de goluri în ediţia 1992-93, care a rămas recordul ligii pentru cele mai multe reuşite ale unui debutant.
- Este unul dintre cei mai eficienţi puncheri din istoria ligii, 675 de goluri şi 1.430 de puncte în cariera sa.
- A jucat în 10 NHL All Star Games, cîştigînd mai multe trofee individuale în ligă, dar şi Cupa Stanley alături de "raţele" din Anaheim.
- Cu "naţionala" finlandeză, Teemu a jucat la cinci Campionate Mondiale, cîştigînd argintul şi bronzul, dar şi la 6 Olimpiade, contribuind la cucerirea unei medalii de argint şi două de bronz.
- Este golgeterul all-time al Olimpiadelor, cu 40 de puncte în carieră.
8 este numărul de pe tricou purtat de Selanne, iar franciza din Anaheim a anunţat deja că va retrage numărul, în semn de respect, după ce jucătorul se va retrage
"Este unul dintre acei lunetişti care pot pune pucul în poartă fiindcă el deschide orizonturi şi ştie unde să fie pe gheaţă"
Nicklas Lidstrom, suedez, star NHL
"Teemu este şi elegant pe gheaţă, are un stil aparte de a patina, joacă avînd un mare entuziasm"
Jean Sebastian Giguere, fost coleg la Anaheim
{{text}}