Jocurile Olimpice de la Soci 2014

De pe stadion în bob » Lauryn Williams se alătură sportivelor care au reuşit să cîştige medalii atît la Jocurile Olimpice de iarnă, cît şi la cele de vară

+2 Foto
Lauryn Williams la Soci 2014

Articol de Roxana Fleşeru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Americanca a cucerit argintul la 100 de m la Atena şi aurul la ştafeta 4x100 m la Londra, iar la Soci argintul în bobul de doi.

Atleta Lauryn Williams s-a urcat în bob în urmă cu un an. A prins Jocurile Olimpice din Rusia pe ultima sută de metri, dar aceste lucruri nu au împiedicat-o să intre în istorie.

Americanca în vîrstă de 30 de ani a devenit a cincea sportivă care reuşeşte să cucerească distincţii atît la JO de iarnă, cît şi la cele de vară. Aventura ei olimpică la cele de vară s-a soldat cu două medalii, una de argint în proba de 100 de metri, în 2004, la Atena, şi una de aur la Londra, la ştafetă 4x100 metri. Nu mai ştie pe unde le-a pus, poate pe la mama ei pe acasă.

Nici cea de la Soci, cucerită miercuri seară, nu pare a avea prea mare importanţă. Importantă e experienţa prin care a trecut.. Într-un singur an ea a ajuns pe podiumul olimpic.

S-a apucat să practice bobul după ce compatrioata ei Lolo Jones i-a vorbit despre acest sport pe aeroportul din Roma. Lolo, tot atletă, a participat şi ea la întrecerile de miercuri, dar s-a clasat pe locul 11.

Ce a atras-o pe Williams cel mai mult la bob? "Lolo mi-a spus că pot să mănînc cît vreau. La atletism eram obligată să menţin o anumită greutate. Să alerg cît pot de repede şi să şi mănînc? Asta a sunat bine pentru mine", a spus Lauryn pentru New York Times. Ea a urcat în bob alături de pilotul Elana Meyers

Lauryn, care este frînarul echipei SUA 1, a ratat la 0,10 secunde medalia de aur care ar fi situat-o alături de Eddie Eagan, singurul sportiv din lume care a reuşit aurul atît la Jocurile Olimpice de iarnă, cît şi la cele de vară. "Ştiam că pot intra în istorie, dar nu am aflat decît abia după cursă despre ce era vorba", a spus Williams.

Aceasta a fost prima şi ultima ediţie a JO de iarnă la care a participat Williams, ea vrînd să-şi ia diploma în planificare financiară şi să lucreze în acest domeniu. "O să-mi aduc mereu aminte de tot ce s-a întmplat aici. Despre asta este vorba, nu despre medalia pe care o am la gît", a mai spus ea.

Sportivii care au obţinut medalii la JO de iarnă şi de vară

Eddie Eagan (SUA)
- aur la box în 1920
- aur la bob patru în 1932

Jacob Tullin Thams (Norvegia)
- aur la sărituri cu schiurile în 1924
- argint la yachting în 1936

Christa Luding Rothenburger (Germania de Est)
- aur în 1984, aur şi argint în1988, bronz în 1992 la patinaj viteză
- argint în 1988 la ciclism

Clara Hughes (Canada)
- 2 medalii de bronz în 1996 la ciclism
- bronz în 2002 la patinaj vitezăâ

Lauryn Williams (SUA)
- argint în 2004 şi aur în 2012 la atletism
- argint în 2012 la bob

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.