Fotbal   •   Liga 2   •   FCU Craiova

3 ştiri despre Craiova: echipa se prezintă la meciuri, "Condescu a venit cu rea-credinţă" şi cum e cu onoarea lui Marcel Iancu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 21 februarie 2014

Adrian Mititelu a intrat în direct la Radio GSP şi a atacat cele mai interesante subiecte de la FCU Craiova:



despre demisia preşedintelui Marcel Iancu: "Mi-a zis să-l las cîteva zile, îmi pare rău că a plecat, fiindcă a fost aproape de club la greu. Eu cred că în două zile se întoarce la club. Nu are motive să îmi reproşeze nimic, Iancu în particular mi-a aprobat decizia de a-l da afară pe Napoli. Probabil vrea să arate solidaritate cu Napoli cîteva zile, însă eu, luni, îl aştept la serviciu"



despre plecarea lui Napoli: "E cea mai bună decizie pentru club, nu mi-a fost uşor, m-am rugat de el să accepte altă funcţie sau să ia o vacanţă pînă la vară, dar n-a vrut. Vă garantez că va mai lucra cu mine, a mai spus că nu şi după ce l-am dat afară la un meci cu Vaslui. El mi-a spus cînd s-a terminat turul că nu se întoarce pentru retur. Am fost suprins cînd a făcut-o, de atunci mă gîndisem la Nanu. Napoli m-a ameninţat cu demisia de vreo 3 ori pînă acum, cea mai importantă preocupare a lui este să pozeze pentru suporteri şi pentru presă. El e alt om decît cel care apare în presă".



despre Marin Condescu: "A fost o calceama de doi lei, dar nu le-a mers. A fost un om de rea-credinţă, cu un scop urît. Nu a venit să ajute, am fost puţin naiv, dar mi-am dat seama la timp. Am renunţat la măsura de protest de a nu juca meciurile. A fost o pornire de moment, le-am face jocurile celor care ne vor răul, dacă nu ne-am prezenta. Ne antrenăm la Calafat".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.